Artwork păsări: diyro, ulabelula, Kastell * foto: blocoperator3, paco & manolo * Poezie via Magnetic Poetry și Queer Magnetic Poetry * Diverse ilustrate și diverși magneți.

Books Express vă oferă cinci cărți într-un nou concurs pe joacadeamine.ro. Mai jos găsiți regulile concursului.

1. Reguli generale

Fiecare participant poate câștiga o singură carte, indiferent de numărul de cărți despre care oferă indicii sau răspunsuri corecte. Cartea căștigată va fi prima identificată corect (în cazul în care același participant identifică mai multe cărți).

2. Durata concursului

Concursul durează până pe 07-iul ora 20:00 — sau până la orice moment anterior datei & orei în cazul în care au fost identificate toate cele cinci titluri. A durat 3 ore.

3. Reguli de participare

Oricine poate participa. Nu există interdicții pentru participanții la concursurile anterioare pe joacadeamine.ro.

4. În ce constă concursul

Pentru fiecare dintre titluri, veți găsi mai jos câte două indicii. Acestea vă vor ajuta să identificați atât autorul, cât și titlul oferit. Pe parcurs puteți pune întrebări.

5. Cum se validează un răspuns câștigător

Un răspuns câștigător este primul care menționează corect numele autorului & titlului oferit și linkul la titlu din magazinul online Books-Express. Răspunsurile corecte, dar incomplete nu vor fi luate în considerare.

La joacă!

Iată cele cinci cărți! Indiciile de la stânga la dreapta sunt:

Titlul #1 - adjudecat Madalina Minu

Indiciu #1 Ultima literă a titlurilor romanelor acestui autor este: S, Y, F, R, Y, T, B, E, D, L, Y (11 titluri).

Indiciu #2 Ultima carte a acestui autor, despre care am scris pe joacadeamine.ro, este scrisă la doi ani și o carte distanță de titlul oferit și titlul ei se termină în L.

Răspunsul corect: Chuck Palahniuk — Snuff. Felicitări, Mădălina, sper că nu ți-a scos peri albi jocul cu litere! :-)

Titlul #2 - adjudecat boladenieve78

Indiciu #1 ‘The Catcher in the Rye’ este menționată de autor ca sursă de inspirație. Cartea este menționată și în acest roman epistolar.

Indiciu #2 Romanul documentează viața generației MTV și nu întâmplător a fost publicat chiar de MTV.

Răspuns corect: Stephen Chbosky — The Perks of Being a Wallflower. Felicitări și @boladenieve78!

Titlul #3 - adjudecat ad_vance

Indiciu #1 Scriitorul sud-american și-a botezat unul din cei doi copii după numele liderului Mapuche care a condus rezistența chiliană din secolul XVI împotriva conquistadorilor spanioli.

Indiciu #2 Patru dintre cele cinci cuvinte ale titlului sunt identice cu patru din cele cinci cuvinte ale titlului unei melodii Marilyn Manson de pe albumul ‘Mechanical Animals’.

Răspunsul corect: Roberto Bolaño — Last Evenings on Earth! Felicitări, Vicențiu! Felicitări și Magdei, deși răspunsul a venit după cel al lui Vicențiu.

Titlul #4 - adjudecat rosuvertical

Indiciu #1 Scriitorul are o activitate jurnalistică bogată, scriind de-a lungul timpului pentru Esquire, Men’s Health și contribuind pentru Huffington Post și Fortune.

Indiciu #2 Cartea pornește de la ideea că în lumea corporate actuală există suficiente indicii că filozoful italian menționat în titlu s-ar simți în largul lui în hățișul de reguli nescrise despre autoritate, dependență și senioritate.

Răspuns corect: Stanley Bing — What would Machiavelli Do? Felicitări, roșuvertical. Tot mă întreb cum ai pus indiciile cap la cap ;-))

Titlul #5 - adjudecat ileanne

Indiciu #1 Autorul publică primul său roman la vârsta de 25 de ani, în anul 2000.

Indiciu #2 Cartea încearcă să răspundă la întrebarea: ‘poți să fii părăsit înainte chiar să ieși la un date cu persoana respectivă? Și: eticheta în acest caz permite ca despărțirea să aibă loc la telefon?

Răspuns corect: Martin Page — The Discreet Pleasures of Rejection. Felicitări, ileanne! O să-ți placă enorm cartea asta, garantez.

Succes!

Later edits cu roșu.

via z.u.i.m.u.c.h.a.c.h.a.

This Is Where We Live from 4th Estate on Vimeo. Welcome to our city — to our world — of books. This is where we live. A film for 4th Estate Publishers’ 25th Anniversary. Produced by Apt Studio and Asylum Films. The film was produced in stop-motion over 3 weeks in Autumn 2008. Each scene was shot on a home-made dolly by an insane bunch of animators; you can see time-lapse films of each sequence being prepared and shot in our other films.

JOI NOAPTE a fost concertul Covenant, al doilea concert Covenant pe care-l văd, după cel de la Madrid din 2009. Organizat de Viva Music. Strobo + electro + vreau să văd mai des ceva de gen în România. Link #1, link #2. More to come.

CÂND M-AM ÎNDRĂGOSTIT DE TED HUGHES am învățat pe de rost școlărește ‘The Thought Fox’, apoi m-am delectat cu volumul post-Plath ‘Birthday Letters’, bombănind la fiecare 2 versuri ‘normal că-ți pare rău boule’. Zilele astea am reîntregit familia Plath-Hughes cu nesperatul și necunoscutul volum ‘45′ al Friedei Hughes. Despre sinuciderea mamei, cancerul tatăului, lupta cu bulimia, divorțurile — când lista e gata te bucuri că a fost publicată cartea înaintea sinuciderii fratelui.

AM ATINS PERFECȚIUNEA CU rețeta mea de gem de portocale. Orice gem s-ar produce după gemul meu este doar un vag aftertaste dezamăgitor.

AM TERMINAT DE CITIT ‘Other People’s Love Letters’, pentru care îi mulțumesc Ionucăi. Autenticitatea e întotdeauna mai înduioșătoare decât orice ficțiune, așadar oameni cu pic de exercițiu al scrisului m-au fascinat timp de căteva zile. O recomand voyeurilor scripturali de pretutindeni.

DE CITIT AM TERMINAT ȘI ‘Dracula Is Dead’, cartea fostului ambasador SUA în România, Jim Rosapepe &  a soției Sheila Kast; m-am bucurat să citesc despre ea pe blogul Vivianei (link #1, link #2) și să văd cu ochii mei că lucrez la un centru de training menționat într-o carte.

NU AM TIMP DE NIMIC, dar mi-aș dori să mai învăț o limbă străină: deloc utilitar, deloc cu entuziasm, dar igienic și structurat. Chewing-gum pentru creier. Aștept propuneri. (a se citi mult entuziasm în această decizie cu răsfrângere asupra propriei persoane).

OANAMARRRIA A SCRIS FOARTE FRUMOS despre ‘The Death of Bunny Munro’, ceea ce mi-a amintit că și eu am scris despre asta, dar nu la fel de frumos. În continuare am probleme grave de înțelegere a muzicii lui Nick Cave. Asta nu spune nimic despre el, nici de bine, nici de rău.

AU TRECUT 100 ZILE din acest an și pot să-l declar fără să mă uit în urmă cu mânie cel mai frumos, bun, cald, iubitor an din scurta mea existență. Wannabegay a observat că blogul meu nu mai e nici gay și nici personal. Pentru partea gay eu zic că asta compensează. Pentru partea personală, prefer s-o trăiesc.

BLOGUL MEU ÎMPLINEȘTE DOI ANI mult prea repede și devine un copil dificil (Piaget-style). Mă gândeam să-l sărbătoresc cu alți copii la un picnic. Vegetarian. Non-alcoolic. Cu salubrizarea inclusă în program. Înscrieri aici.

ÎN CAZ CĂ MOR MĂINE și n-am anunțat deja pe toată lumea, în mai iese al treilea volum al trilogiei lui Morris Gleitzman, ‚Now’. ‘Once’ și ‘Then’ mi-au fost tare dragi și abia aștept cartea asta.

MĂ AMUZĂ FOARTE TARE uitându-mă la cărți citite și la cele de pe lista TBR titlurile următoare: ‘The Time Traveler’s Wife’, ‘My Sister’s Keeper’, ‘The Memory Keeper’s Daughter’, ‘The Bonesetter’s Daughter’ și ‘The Kitchen God’s Wife’ — dar sunt dispus să recunosc că am un simț ciudat al umorului.

La cerere, rubrica ‘pe scurt’ poate deveni permanentă.

Am un vecin căruia îi sună alarma la cinci minute după ce mă trezesc eu și m-am întrebat câteva dimineți la rând de ce s-ar trezi cineva la 5:05 până când mi-am dat seama că poate ori el, ori eu nu avem ceasul reglat (și întrebarea persistă și după sincronizarea cu time.euro.apple.com, cu diferența că acum mă întreb eu de ce mă trezesc la ore fixe sau și jumătate. Sau oricine.)

Nu despre vecin voiam să scriu, dar e genul de informație care interesează pe toată lumea și nu ai niciodată ocazia să o transmiți. Despre altceva voiam să scriu. Despre faptul că indiferent ce fac, și chiar dinainte să deschid ochii, știu că va fi lumină afară, semn că în universul meu nu există dimineți de iarnă în care nu vezi lumina nici după 7am și că și la 32 ani fără 10 zile poți să iei diminețile atât de literal. Și vârsta n-o bag la înaintare pentru că e o vârstă frumoasă (deși este), ci pentru că după ce am citit acum câțiva ani o carte de mind training for 30 year olds, am hotărât că o să combat senilitatea cu quiz-uri dimineața. Există o parte din mine care încă vede tot ce este peste 30 ani un fel de hău al grupelor de vârstă, toate huddled ca o groapă comună din Haiti (mulțumesc și pe această cale persoanei care m-a forțat să mă uit la o foto cu așa ceva în ideea, probabil, că m-ar face un om mai bun) și că senilitatea pândește la colț la orice vârstâ (nu e aceeași parte din mine care-și amintește data la care am schimbat biroul în 2002, numărul de telefon din anii ’80, dar și ce am mâncat miercurea trecută). Well, pentru că la 5am mi-e rușine să stau pe site-uri cu quizuri, mi-am făcut propriul quiz, care se poate face și în pat. Luna asta este cine-a-scris-versul, ceea ce e un fel de a trișa, pentru că dacă îmi amintesc un vers, îmi amintesc și de unde este, la urma urmei totul (dar absolut totul) se întâmplă la mine în cap. Azi dimineață am luat extra points că mi-am amintit Banging the coffeepot into the sink/She hears the angels chiding, and looks out/past the raked gardens to the sloppy sky. Only a week since They said: Have no patience./The next time it was: Be insatiable/Then: Save yourself, others you cannot save./Sometimes she’s let the tapstream scald her arm/a match burn to her thumbnail,/or held her hand above the kettle’s snout/right into the woolly steam. They are probably angels,/since nothing hurts her anymore, except/each morning’s grit blowing into her eyes (*). Genul ăsta de quiz nu va dura o veșnicie, pentru că nu știu mai mult de 10 poezii (+/-5 limericks) și oricum îmi amintesc cine le-a scris, doh.

Well, parcă e altfel de când o ziua începe cu sentimentul ăsta de cameră luminoasă, în care în sfârșit vreau să-mi amintesc, tot.

“Camera de zi este întunecată, cu tavan jos, și rafturi pline de cărți sunt aliniate de-a lungul peretelui din fața ferestrelor. Aceste cărți nu l-au făcut pe George mai nobil sau mai bun sau cu adevărat mai înțelept. Doar că îi place să le asculte vocile, oricare ar fi ele, în funcție de starea lui de spirit. Și le folosește în mod greșit, și asta fără scrupule — în ciuda felului respectuos în care vorbește despre ele în public — pentru a adormi, pentru a-i distrage atenția de la minutarul ceasului (…)”.

(sursa, despre, trailer, poate nu la cinema)

Și probabil sunt multe alte adăvăruri de-astea generale pe care nu le-ai spune despre ființele umane. Tu ce nu vrei să afli despre persoana iubită?

Dimineaţa devreme orele mele n-au minute; există o vagă oră 5 dimineaţa şi o foarte lucidă oră 6, când scriu (asta e disciplina mea şi asta e ora la care scriu cel mai relaxat şi atent) sau dacă nu am nimic de scris, ei bine, atunci citesc. Nu cărţi, urăsc să citesc cărţi dimineaţa pentru că ştiu că lectura va fi întreruptă prea repede, cel mai adesea citesc bloguri. Sunt bloguri pe care le-am cunoscut numai dimineaţa şi sunt bloguri pe care le-am citit de la ultima la prima postare în vreo dimineaţă (şi cel mai probabil se regăsesc şi la mine în blogroll), cu zâmbetul larg deasupra cănii de cafea.

Acum caut bloguri noi pe care să le adaug în reader, pentru că deşi s-au adunat acolo peste 500 bloguri, există încă dimineţi în care timeline-ul rss se termină prea brusc sau zile în care oamenii pe care îi citesc scriu prea puţin. Aşadar orice recomandare aveţi să-mi faceţi, eventual şi motivată, este binevenită.

(*) ‘Clock without Hands’ este unul din romanele mele preferate scrise de Carson McCullers, alături de ‘The Heart Is a Lonely Hunter’ sau ‘Reflections in a Golden Eye’. Nici ‘The Member of the Wedding’ nu e rău deloc, şi nici nuvelele ei. Motivul pentru care am ales titlul ăsta este că tare mi-aş dori să aibă Carson McCullers blog şi să citesc în fiecare dimineaţă ceva scris de ea.

Nu, n-am de gând să mă alătur nici unei secte, deși în ultima vreme se pare că în ultima vreme tot ce fac țipă ‘vreau să fiu mântuit’ având în vedere numărul sporit de emailuri și chiar și apeluri telefonice care-mi comunică întâlniri ale bisericii X, Y sau Z și-mi cer prezența. Eu de câte ori aud cuvântul biserică mă gândesc la un loc tare fain unde merg oameni care sunt mânați de credință și au parte de un vorbitor carismatic care le explică despre ce e viața lor, nu despre ce ar trebui să fie, așa că nu știu de ce unii se chinuie să-mi schimbe părerea și îmi creează imagini despre exorcism, o lume păcătoasă și un mântuitor care întârzie. Nu știu de ce se întâmplă asta, eu o pun pe seama crizei, așa că mesajul pentru cei care mă sună și mă întreabă dacă e un moment bun să vorbim despre credință este că nu, nu este un moment bun, că nu și-au făcut cercetarea bine și că nu mă atinge discursul despre Iisus exact în aceeași măsură în care pe ei nu-i atinge discursul despre Moise și că să se ducă să facă ceva profitabil că de-aia e criză, că lumea nu mai muncește. Și mai cred cu toată tăria că dacă ești descumpănit când cel căruia îi faci spam telefonic îți spune că e gay sau evreu n-ar trebui să suni deloc. Ei se supără, îmi oferă o binecuvântare abia bălmăjită de care nu am nevoie, sau mă rog, mi-e la fel de clară și binevenită ca știrile despre extratereștri. Deși dacă stau bine și mă gândesc nu e vina lor, e vina cui face call-centers pentru așa ceva, și sunt sigur că nu e o chemare dumnezeiască la mijloc. Sau sunt eu de vină că îmi repugnă orice religie care practică prozelitismul sau nu și-a branduit o imagine inclusivă și pentru mine.

Bun, ca de obicei, nu despre asta voiam să vorbesc, dar trebuia s-o spun și pe asta. Septembrie a fost întotdeauna cea mai liniștită lună din an, și nici anul acesta nu se dezminte. Mai mult am stat în casă din cauza răcelii, iar puținele persoane pe care le-am văzut mi-au procurat momente foarte faine (chiar dacă mi-au confirmat că nu sunt făcut pentru o viață socială activă și că pe mine mă mulțumești cu cărți și bilete de avion. Multe.). M-am apucat să recitesc toate cele 18 cărți ale lui Jeanette Winterson, inițial planul era să le citesc pe toate într-o lună, dar cum azi noapte abia am deschis-o pe a zecea, mă tem că nu voi reuși. Deși era un plan foarte drăguț. Iar săptămâna viitoare am date cu Tori Amos și asta e exact doza de emoție de care aveam nevoie să fie un septembrie chiar reușit.

Da, și vara s-a terminat fără ca eu să-mi dau seama, ori m-am trezit prea devreme și mi s-a părut normal să fie urât și frig afară, ori au fost într-adevăr niște zile prea calde, dar vara în mod cert s-a terminat. N-am porniri ecumenice și nici gospodărești, dar mi-ar plăcea să am o broderie ca a lui Jess din ‘Oranges Are Not the Only Fruit’, pe care să scrie ‘The summer is ending and we are not yet saved”, mi-ar fi de folos ca memento pentru faptul că laptele expiră, bisericile organizează întâlniri, eu niciodată nu mă hotărăsc ce eșarfă să port, iar când o să dau cu aspiratorul pentru că am strâns cortul, izoprenurile și sacii de dormit și e nisip prin casă, ar trebui să zâmbesc.

Pe V. l-am cunoscut acum 10 ani. Nu-mi amintesc unde şi nu-mi amintesc de ce: probabil că memoria elastică o să-mi permită să spun că l-am cunoscut direct în mansarda mea de pe Calea Victoriei în timp ce-mi recita o poezie. Pe care ulterior am tradus-o împreună cu altele şi probabil că mai sunt prin vreun cotlon de hard. Dar azi nu-mi amintesc.

Când cunoşti pe cineva şi acel cineva îţi citeşte o poezie, ai sentimentul ăla bizar de recunoaştere şi recunoştinţă. Ştii că jumătatea aia de măsură care îţi spune că nu cunoşti oricum pe nimeni niciodată poate să fie ignorată o clipă, iar clipa respectivă poate să însemne exact cât vrei tu. Clipa mea cu V. a durat 10 ani.

Acum mă întreb unde se duc poveştile pe care mi le-a spus şi pe care hârtia nu le găseşte. Şi de ce nu găsesc nimic în afară de o vară cu bicicleta abia oprită la marginea câmpului, o scrumieră plină şi un volum de poezii. Şi o zi monotonă din Piaţa Victoriei, aşa cum sunt toate, cu voci identice şi aceleaşi claxoane în fiecare zi, când brusc nu s-a mai auzit nimic în afară de flautul lui fermecat. Undeva, pe nişte trepte, era V. la un număr de zile prea mic acum până la ziua de azi, dar care atunci părea suficient. Şi apoi V. s-a retras în spaţiul ăla pe care i-l lasă noua etică şi nu ştiu ce să fac cu informaţia asta, venită târziu, unde să o pun. Oriunde altundeva decât la rubrica de morţi anonime.

V. a scris poezia asta acum câţiva ani. Şi acum nu o mai pot citi fără să mă gândesc la ziua în care a murit. Nu ca la o tragedie, ci la o altă zi din viaţa lui V.

Ziua în care mor

la 23 de ani de viaţă

nu mai am ce să scriu până mor

şi e viaţă azi

e gura mea deschisă în faţa morţii gurii mele

e soare peste foc

e tot ce-aş mai scrie

dacă aş mai avea ce să scriu până mor

e pielea cea mai întinsă a zilei

e ziua în care mor

ziua în care mor este încă o zi de viaţă