Am mai scris despre trilogia Millennium aici: Zece motive să citești Stieg Larsson | Pippi Långstrump vs. Lisbeth Salander

A trecut un an și jumătate de când am citit trilogia Millennium (și încă nu i-am găsit un loc în lista de lectură să o recitesc, dar simt că vine și momentul acesta), iar acesta e motivul principal pentru care nu m-am învrednicit încă să merg la cinema să văd producția americană a primului volum, apărută la finele lui 2011, chiar dacă are două elemente care mă incită peste măsură (Daniel Craig în rolul lui Mikael Blomkvist și coloana sonoră marca Trent Reznor). Dar pentru că nu vreau să las timpul să treacă, am zis să petrec niște timp de calitate cu seria Millennium altfel – citind literatură recentă despre serie. Apariția filmului american, cu mult tam-tam mediatic, a însemnat și apariția câtorva titluri despre Millennium, foarte drăguțe și foarte recomandabile persoanelor care vor să pătrundă mai adânc în universul cărților lui Stieg Larsson.

Prima care mi-a căzut în mână se autorecomandă prin seria din care face parte: Blackwell Philosophy and Pop Culture Series (care aduce în prim plan artefacte foarte diferite și discută impactul lor în societate din perspectiva multiplelor discipline academice hip; e seria pe care trebuie să o căutați dacă nu știți care e cea mai cool perspectivă feministă pe care o puteți aborda atunci când vorbiți despre Spongebob, de exemplu) și se cheamă The Girl with the Dragon Tattoo and Philosophy (editată de Eric Bronson, Wiley and Sons, NY, nov-11). Deși inițial mi s-a părut plictisitoare în preambulul prin care încerca să facă palatabil unui public american universul suedez al romanelor lui Larsson, cartea s-a dres suficient de repede să deschidă conversații foarte interesante despre sofism, stigme sociale, panoptic, despre latura queer a lui Lisbeth Salander, despre watchdog journalism, dar și despe subiecte mai triviale, de exemplu despre de ce-ul consumului de cafea excesiv din trilogie.

Cu titluri ca Why Are So Many Women F***ing Kalle Blomkvist? sau Why We Enjoy Reading about Men Who Hate Women: Aristotle’s Catharctic Appeal cartea trece prin mare parte din meandrele romanelor (cu focus un pic cam excesiv pe primul volum, dar nu ignoră că există și celelalte două) și încearcă să arate că există un fir roșu al simbolurilor și aluziilor culturale din romane, care, în citiri diverse, adaugă conținut sau fac lipsite de echivoc sentimente ale cititorului. De un interes suficient de mare mi s-a părut unul din ultimele capitole, The Hacker’s Republic, care, în lumina discuțiilor foarte frecvente despre ce etic și nu pe internet și ce rol poate avea statul în regimentarea consumului și interacțiunilor de pe internet, mi-a deschis apetitul pentru literatură despre hackeri (și acum caut titluri relevante despre cum, de ce și când s-a născut un crez hacker, recomandările sunt binevenite). The Girl with the Dragon Tattoo and Philosophy e o lectură care nu funcționează perfect, după înțelegerea mea, în absența lecturii cărților – dimpotrivă, cred că ar descuraja-o; dar pentru cei care sunt interesați de abordări fresh despre Millennium, le-o recomand cu căldură.

Al doilea titlu care m-a interesat abordează triogia dintr-o perspectivă un pic mai izolată și desigur e o lectură mai anostă, dar nu fără virtuți. The Psychology of the Girl with the Dragon Tattoo (editată de Robin Rosenberg și Shannon O’Neill, Benbella Books, dec-11) discută într-un jargon suficient de arcan, dar nu în totalitate neinteligibil pentru ‘profani’ despre implicațiile psihologice ale personajului Lisbeth Salander, despre presupusul său challenge intelectual, despre tăcere și rolul formator al tăcerii în percepția personajului, despre corp și limite corporale, despre psihologia goth, dar și despre componentele patologice ale personajului, despre simțul neclintit al moralei și despre instinctele de răzbunare pe care Salander nu se sfiește să le activeze de fiecare dată când experiențele ei negative din trecut sunt subliniate apăsat de răufăcători, în special de bărbați care urăsc femeile.

Un neajuns al cărții, din perspectiva de cititor neavizat și nu foarte la zi cu abordările psihologice, mi s-a părut lipsa de interacțiune a exemplelor cu celelalte personaje. Foarte clinic așezată singură sub microscop, Lisbeth Salander, față de care, desigur, nu putem avea milă, pentru că e psihologie, nu terapie de grup, pare pe alocuri mai ciuntită decât mi-o aminteam din lectura cărților, chiar dacă, o să fiu drept, părți ale personalității ei prind un contur mai puternic din anumite perspective. Nu știu dacă ăsta e un neajuns al teoriilor actuale despre delincvență și despre integrarea persoanelor cu deficiențe, dar aș fi preferat, ca la finalul unui roman bun, ca eroina să iasă mai puțin zgâriată și un pic mai vie și atrăgătoare. Nu spun asta fără să creditez munca celor care au lucrat la volum; majoritatea părerilor sunt pertinente și suficient de relaxate mental, dar parcă în mintea mea Lisbeth Salander rămăsese mai puternică și mai atrăgătoare. Nici The Psychology of the Girl with the Dragon Tattoo  nu e o idee bună de lectură dacă nu ați citit Millennium, decât dacă vreți să scăpați de suspans și să cunoașteți personajele un pic mai bine înainte să plonjați în lumea lor.

Am mai scris despre lecturile pe iPad aici (programe și opțiuni) și aici (adăugarea de dicționare).

Unul din avantajele pe care le aduce lectura electronică este sumarul de lectură (note, citate, post-it-uri) pe care le poți avea după ce ai terminat de citit o carte și vrei să revezi impresiile de lectură sau chiar să îndosariezi citatele din cartea respectivă. Atâta vreme cât păstrezi o carte în biblioteca din iBooks, acestea vor fi mereu disponibile într-o formă foarte drăguță pe device-ul pe care le-ai citit. Dar cum poți să le dai dreptul la viață și în afara device-ului? Deocamdată iBooks nu permite exportarea notelor de lectură așa cum Kindle are sincronizarea și exportarea lor pe un alt device (desigur, există opțiunea de a folosi app-ul Kindle pentru iPad) decât individual, una câte una. Lucrul acesta e fun când ai 5-10 note de lectură, dar ce faci când ai 100?

Iată cum arată panel-ul de note și citate din iBooks:

Și iată cum arată, odată redeschis, un bookmark cu text și notă într-o carte:

Foarte frumos, nu? Din motive de protecție a copyright-ului cărților, notele și citatele nu pot fi exportate toate la un loc, nefiind nici măcar stocate în cartea respectivă, ci într-un fișier separat. Dacă e să dăm dreptate celor care au gândit iBooks, poate cineva are răbdare să evidențieze o întreagă carte ca un citat și să o exporte, așadar extrăgând dintr-o carte cu copyright una nouă, fără copyright. Sunt convins că pirateria e un punct nevralgic al industriei de carte electronică, dar sunt la fel de convins că după ce depui un efort de a citi o carte, notele și citatele pe care intenționezi să le utilizezi ulterior sunt mai mult rodul muncii tale decât al autorului cărții, drept care să ai acces la ele mi se pare o chestiune de bun simț.

Chiar dacă iBooks nu permite exportarea notelor (decât una câte una, fie în iCloud, fie pe mail, fie pe rețele de socializare), există o variantă (sau mai multe, eu una am găsit) de a exporta notele de lectură din iBooks.  

La fel ca în cazul adăugării de dicționare pentru alte limbi decât engleza și japoneza (cele care vin în pachetul standard din iBooks), am recurs la programul PhoneDisk (pe care îl am încă în varianta trial, dar dovedindu-și de atâtea ori utilitatea probabil că o să-l achiziționez – de aici) și am căutat fișierul extern care stochează notele din cărți. Acesta se numește iBooksData2.plist și poate fi revelat în Finder cu ușurință cu ajutorul PhoneDisk. Eu pur și simplu l-am căutat în Spotlight:

Apoi l-am exportat în computer și l-am deschis. Mai întâi cu Xcode, și i-am văzut structura – nu una prietenoasă cu cineva care doar vrea să-și vadă nota de lectură. De la timestamp-ul la care a fost evidențiat citatul până la culoarea cu care a fost evidențiat, informațile sunt stocate acolo, dar nu și citatul propriu zis.

Ceea ce e foarte frumos, dar inutil. Pentru a avea totuși acces la citate, am recurs mai întâi la varianta cea mai la îndemână, am deschis cu TextEdit fișierul, și am găsit mult blabla de cod, dar și citatele. În varianta plain text, totuși, sunt greu de căutat și accesat, plus, exceptând cazul în care vorbim de un cititor model, care citește o singură carte pe rând, și pe aceea în ordinea paginilor, nu revenind înainte și înapoi, nu sunt în ordinea logică a situării în carte, ci în ordinea în care au fost evidențiate. Iată cum arată un astfel de citat în varianta plain text:

Pentru că e foarte mult cod la mijloc, am zis că poate în varianta în care deschid fișierul cu un editor de cod, care să evidențieze cu culori diferite sintaxa codului și porțiunile de text, rezultatul va fi mai apetisant, și cred că am dreptate. Iată cum arată un citat din fișier în Kod.app:

Cam aici se oprește investigația mea despre citate și felul în care le poți folosi ulterior. Have fun.

În numărul 355 (19-25-ian) al revistei Taifasuri care apare mâine puteți citi un material realizat de Dana Purgaru despre obiceiuri de lectură. Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu Dana despre ce mă motivează pe mine să citesc, cum găsesc timp pentru citit și cum îmi aleg următorul titlu pe care să-l citesc, dar și subiecte mai arzătoare, de pildă, la ce e bun un ebook reader, de ce orele de lectură ar fi binevenite în școli și dacă e adevărat că tinerii din ziua de azi nu mai citesc.

Alte articole similare pe joacadeamine.ro: Literatura urban fantasy: cine o citește și de ce | Generația pentru care timpul nu este destul | E-book readerele vor arde mai greu | Adevărul despre joacadeamine

(Acesta este un post personal. Dacă ai intrat aici pentru o sugestie de lectură, poți să mergi la arhiva de lecturi.)

Nu știu când mi-a venit prima dată ideea unui tatuaj. Cum tatuajele se află (încă) în categoria de subiecte care mai ridică suspiciuni și celor pe care îi considerai open-minded, doar ca să-ți verifice teoria că open-minded e o chestie circumstanțială, valabilă doar până la următoarea încrâncenare, n-am vorbit despre intenția mea de a-mi face un tatuaj decât unui număr redus de persoane în ultimii … 16 ani. Am avut timp suficient să mă gândesc dacă personalitatea mea îmi va spune după primul tatuaj că mai am suficientă piele pentru încă niște zeci de tatuaje (sigur nu) și am avut suficient timp să caut și să găsesc ceva ce vreau să am pe piele de acum până când … well, până când nu o să mă mai întrebe nimeni ce-a fost în capul meu pentru că nu o să mai pot să răspund.

Primul tatuaj pe care mi l-am dorit vreodată a fost un pinguin. Care alunecă. Nu știu cum se desenează un pinguin care alunecă, dar sunt la fel de convins cum sunt că nu trebuie să mă auto-tatuez că există persoane care știu să deseneze pinguini care alunecă. În fine. Visul tatuajului cu pinguin e mai complex (și care a făcut persoanele cărora le-am povestit asta să chicotească) pentru că e vorba nu de un pinguin, ci de doi, în fine, nu ambii pe pielea mea, ci unul pe mâna mea și celălalt pe mâna persoanei cu care o să-mi petrec toată viața, așa, doi pinguini, pe braț, care alunecă amândoi, unul către celălalt. Când m-am trezit dintr-o reverie suficient de lungă să-mi dau seama că numărul de dimineți în care eu & iubitul meu ne vom trezi cu pinguinii side by side  alunecând unul către celălalt se reduce pe zi ce trece, mi-am zis că a sosit momentul să-mi păstrez un braț în acest scop, dar să nu renunț nici la visul meu de tatuaj personal (celălalt, cu pinguinul, este tatuajul meu interpersonal). Pentru că sunt o persoană practică, m-am gândit că mie îmi place să dorm la margine, în situația în care vorbim de un pat la perete, drept care am păstrat brațul drept pentru tatuajul cu pinguin și sunt gata să-mi brand-uiesc brațul stâng cu un tatuaj. Păstrez deci un braț și pentru tatuajul pe care sper să am ocazia să-l fac împreună cu o persoană care nu are nimic împotriva tatuajelor, are brațul stâng disponibil și mă va iubi pe termen lung.

Așadar azi mă tatuez! Mesajul pe care îl vreau pe mine nu e schimbător, e valabil întotdeauna, cel puțin în mintea mea, și unde mai pui că la sugestia unui artist va conține și ceva drăguț pe lângă text, un licurici! Asta face tatuajul absolut adorabil și chiar fără licurici, doar cu textul pe care l-am ales, “There Is a Light that Never Goes Out” tot adorabil e. Mesajul provine desigur din melodia omonimă de la the Smiths, cea care-mi oferă și food for thought pentru alegerea co-tatuatului cu pinguini cu versurile triste, dar frumoase, cum numai the Smith știu să-mi cânte, care spun: “And if a double-decker bus/Crashes into us/To die by your side/Is such a heavenly way to die/And if a ten ton truck/Kills the both of us/To die by your side/Well the pleasure, the privilege is mine“.  Tatuajul sper să fie prezentabil până la ziua mea (pentru că așa mi-l doresc, birthday tattoo, să pot să-i pun o fundă roșie și mare și perfectă și să-l desfac de ziua mea. Poate chiar în fiecare an.)

L.E. Iată-l!

]]> http://blog.joacadeamine.ro/2012/01/16/povestea-unui-tatuaj/feed/ 9 http://blog.joacadeamine.ro/2012/01/16/vina-nu-este-a-stelelor-care-ne-guverneaza-soarta-draga-brutus/ http://blog.joacadeamine.ro/2012/01/16/vina-nu-este-a-stelelor-care-ne-guverneaza-soarta-draga-brutus/#comments Mon, 16 Jan 2012 05:22:56 +0000 Octavian http://blog.joacadeamine.ro/?p=11011

Prima dată am auzit de copilul minune al literaturii pentru copii & tineri John Green în 2010; și asta într-un context foarte îmbucurător. Împreună cu un alt scriitor drag mie, David Levithan, a scris “Will Grayson, Will Grayson“, povestea a doi băieți pe care îi cheamă, desigur, Will Grayson; Green a scris capitolele unuia dintre ei, iar Levithan ale celuilalt. Pentru că mi-a plăcut cartea aceasta (și de altfel orice carte pe care văd numele de David Levithan), mi-am promis că nu ratez următoarea carte a lui John Green, ca să văd cum arată partenerul său ocazional de scris în stare pură.

Nu a trebuit să aștept mult și nici să caut departe. “The Fault in Our Stars” (ian-12, Dutton), noua carte a lui John Green, a apărut săptămâna trecută, dar se afla în topul de vânzări Amazon încă din decembrie. În jurul ei, o poveste drăguță: Green s-a angajat să semneze toate exemplarele primului tiraj, având în minte cifrele tirajelor anterioare (de cca. 30.000 exemplare), dar Dutton a decis un prim tiraj de 150.000 exemplare pentru “The Fault in Our Stars“, ceea ce a făcut până acum cel puțin semnarea tuturor exemplarelor imposibilă.Dar Green, un împătimit al vlogurilor, povestește și acum cum merge cu semnatul cărților și se pare că va reuși. Cartea sa, “The Fault in Our Stars” este o carte la care s-a gândit de ceva timp, iar ideea din spatele romanului i-a venit în anii studenției, când încerca să devină pastor și făcea voluntariat în centrul unui spital unde erau tratați adolescenți cu cancer terminal. Acolo a cunoscut-o pe Esther Earl, cea care i-a inspirat personajul feminin al romanului, Hazel Lancaster, al cărui cancer nu o împiedică să încerce să își calculeze viața în ore și zile, dar nici să trăiască lucruri naturale pentru vârsta sa.

Hazel Lancaster participă, mai mult împotriva dorinței sale, la un grup de terapie pentru tinerii creștini organizat de spitalul la care își face tratamentul și unde a aflat deja de câteva ori că moartea este iminentă sau că salvarea pe termen scurt este asigurată. Într-o nesiguranță perpetuă, sporită de imaginile nu tocmai liniștitoare pe care i le produc întâlnirile cu ceilalți pacienți adolescenți din grupul creștin de terapie, Hazel încearcă să-și găsească un ritm de viață care să nu o facă nici suspectă, nici fanatică, dar mai ales să nu o facă vulnerabilă. Și lucrurile merg exact așa cum le-a plănuit până îl cunoaște pe Augustus Waters, un tânăr simpatic și cu o poftă de viață molipsitoare, iar inevitabilul se întâmplă, cei doi se îndrăgostesc. Hazel și Gus (Augustus) își pun întrebări simple, dar de impact. Poți să iubești nestânjenit atunci când știi că urmează să mori, nu peste zeci de ani, ci posibil peste câteva luni? Care sunt sacrificiile pe care ești capabil să le faci, știind că nu ai timp nici să o cunoști bine pe cealaltă persoană? Și ce faci atunci când povestea de dragoste nu este așa cum ți-ai închipuit că va fi și nici nu ai siguranța că va exista o altă poveste de dragoste? Punând într-un colț lucrurile acestea, care ni se întâmplă oricum tuturor, dar pe o plajă de timp mult mai generoasă, John Green reușește să arate, fără sentimentalisme inutile, că dragostea este la fel la orice vârstă, că se va zbate mereu într-o limită de timp și că într-un mod pe care Hazel îl găsește la final deloc dureros, dragostea nu spune când vine, dar spune când pleacă.

Titlul romanului vine dintr-un citat din piesa “Julius Caesar” de Shakespeare (actul i, scena ii).

Acesta este spotul colecției toamnă-11-iarnă-12 Castro și mie mi-a plăcut foarte mult. Mai jos găsiți și textul reclamei în traducere.

(textul reclamei de mai sus) Postul acesta este dedicat oricui a visat vreodată. A sosit timpul să zburăm. Este dedicat celui care visează să ajungă departe. Și celei care visează să-și găsească dragostea. Celei care visează să-și piardă rușinea. Și celui care visează să o oprească pe chelneriță. Celei care visează să cucerească lumea. Și celui care visează să ajungă înaintea tuturor. Celei care visează la revenirea anilor ’70. Și celui care visează să se întoarcă la ea. Și celor care visează la o lume mai liniștită. Cu mult mai multe biciclete. Oricui visează la următoarea colecție. Sau la următorul start-up. Și celor care visează că momentul acesta nu se va termina niciodată. Hai, mergeți pe urmele visurilor voastre.

Pe 6 decembrie am văzut Queercore la Our Evolution, iar de atunci mă bucur de fiecare dată când aud că mai are loc încă o reprezentație. În București, dar la sfârșitul lui ianuarie și peste granițele țării. Spectacolul lui Mihai Lukacs, un one-man show cu Cătălin Jugravu, după Jet Moon & Queer Beograd Collective se joacă în limba engleză și chiar se joacă! Sâmbătă, 14-ian, îl puteți vedea într-un parteneriat frumos Biblioteca Alternativă și Stagiunea de Club  în subRahova (Str. Sergent Nuțu Ion, nr.2) începând cu ora 19. Intrarea se face pe bază de rezervare; în locul biletelor, subRahova folosește sistemul ‘plătește cât vrei’. RSVP pe Facebook aici.

“Lucrând la acest spectacol, am avut revelația că nu este suficient să montăm și să jucăm un show queer atunci când nimeni nu știe ce înseamnă queer. Planul nostru nu este să vă oferim un alt loc în care să ne ascundem, ci să mergem mai departe de drepturile și libertatea de expresie sexuală. Efortul nostru se dorește a fi o altă formă de acțiune politică. Politicizăm și localizăm ideea de queer pentru a oferi un spațiu în care să explorăm și să chestionăm militarismul, capitalismul, genul, homofobia și naționalismul. Desigur, întrebarea este de ce vrem să legăm toate ideile politice prin convenții teatrale? De ce vrem să ieșim din cutia politicilor identitare? Cum putem lega queer de contextul nostru local fără a fi un import vestic luat de-a gata? Sunt așa de multe întrebări care trebuie puse, dar aceasta este o metodă de a crea un spațiu social în care să ne simțim în siguranță și unde ne putem distanța de discuțiile sterile înspre schimbarea pe care ne-o dorim pusă în practică. Vrem să arătăm cum se leagă probleme noastre prin aducerea pe scenă a acelor vieți care nu se încadrează în categoriile clare și în limitele ușor de identificat. Queercore este un spațiu de pornire a conversațiilor relevante pe care ni le doream atât de mult, o bază de continuare a acestor conversații și un început al unei frumoase prietenii.” (sursa: comunicat)

]]> http://blog.joacadeamine.ro/2012/01/12/sambata-mergem-la-queercore/feed/ 0 http://blog.joacadeamine.ro/2012/01/06/muzica-lansata-in-2011-ce-am-ascultat-bun/ http://blog.joacadeamine.ro/2012/01/06/muzica-lansata-in-2011-ce-am-ascultat-bun/#comments Fri, 06 Jan 2012 14:05:59 +0000 Octavian http://blog.joacadeamine.ro/?p=10993

(am cugetat la aspect și în 2008, 2009, 2010)

2011 n-a fost perfect din punctul de vedere al gusturilor mele muzicale, dar am avut suficient entertainment astfel încât la finele anului să pot să spun că am avut în căști muzica de care aveam nevoie. Că a fost o combinație de reveniri și de lansări noi asta e mai puțin relevant, cert e că am ceva albume și melodii preferate din 2011, mai puține decât în alți ani, dar n-a fost un an arid.

Albumele mele preferate de anul acesta sunt Charles Frail, “Morning, It Breathes” (pe care dacă nu l-ați ascultat vă invit s-o faceți asap), Florence and the Machine, “Ceremonials“, Tori Amos, “Night of Hunters“, Kate Bush, “50 Words for Snow“, IAMX “Volatile Times” și David Lynch, “Crazy Clown Time“.

Pe repeat am ascultat multe melodii frumoase, dar cf. last.fm, mă rezum la cele lansate în 2011: Tori Amos, “Job’s Coffin“, IAMX, “Bernadette“, Patrick Wolf, “Time of My Life“, Amanda Lear, “Chinese Walk“, Mina Harker, “Nie mehr allein” și VNV Nation, “On Air“.

Concertele care mi-au schimbat viața în 2011 au fost: Tori Amos @Stadthalle, Viena (25-oct), Antony & the Johnsons @Parco della Musica, Roma (03-oct), Kirlian Camera @Control, București (29-apr) și la @NCN, Deutzen (02-Sep), IAMX @Nordstern, Hamburg (09-iul), Suede @Arenele Romane, București (04-iun), Combichrist @Silver Church, București (01-mar) și @Nordstern, Hamburg (09-iul).

În continuare vă las cu melodia care mi-a făcut cel mai mult bine în 2011, și anume Charles Frail, “Nothing Will Outlive This Glory“.

Când vine vorba de scriitori preferați – Miranda July fiind unul dintre ei – niciodată nu știu cine alege pe cine. Uneori îmi dau seama că procesul prin care aleg o carte de pe vreun raft are în egală măsură legătură cu capacitatea mea de a alege și cu mecanisme cărora nu le acordăm atenție foarte mare și totuși ne guvernează viața de cititori: că e vorba de distribuție, de marketing sau de o oportunitate, când am găsit în urmă cu cinci ani “No One Belongs Here More than You” și apoi “Learning to Love You More“, am crezut că legătura mea cu Miranda July e una în care fără să ne cunoaștem (încă) ne-am ales reciproc.

Așadar, atunci când, după frumosul film din 2011 “The Future” (trailer) pe care l-a scris și regizat și în care a și jucat, mă întrebam cum a decurs scrierea scenariului, am primit și vestea că până la sfârșitul anului 2011, Miranda July avea să publice și o carte nouă, pe care a scris-o în lunga perioadă în care s-a luptat cu scenariul pentru “The Future“, mai degrabă, o carte by-product al procesului de procrastinare a scenariului. M-a amuzat la început ideea, iar când, după postal madness de Sărbători am ajuns cu cartea în brațe, am avut răspunsul la întrebarea din titlu, cine alege pe cine, chiar pe copertă: “It Chooses You” (nov-11, McSweeney’s).

Încercând să finalizeze scenariul, Miranda July trece printr-o perioadă personală mult prea calmă și diferită de felul în care se încăpățânase să vadă lumea înainte. Nu, lumea nu este guvernată de oameni care ratează comunicarea unul cu celălalt, există și locuri privilegiate în care comunicarea, oricât de reticenți ar fi interlocutorii, este calmă, benignă, cu premise foarte bune pentru viitor. Este asta ce-și dorește un scriitor care a scris până acum despre incapacitatea oamenilor de a se înfrăți altfel decât pasager și pe criterii aleatorii? Încercând să-și răspundă la întrebare, și evitând să termine un scenariu în care ajunge pe parcurs să nu mai creadă, Miranda July are nevoie de inspirație. E convinsă că inspirația nu o să vină nici din căminul pe care l-a format recent, nici din lucrurile cu iz de vechi din apartamentul ei de burlăciță, la care mai plătește chiria pentru că nu are la îndemână exemple de căsătorii care durează, nici de la prieteni, nici de la studiourile de film. Și atunci pornește, așa cum îmi place mie de ea, să exploreze lumea. Și nu oricum. Cu Penny Saver, revista locală de anunțuri de vânzare și cumpărare în mână, sună la numerele celor care vând items și le cere nu să cumpere obiectele, ci să afle povești. De ce se vinde o jachetă de piele XXL la $10? Cine are în casă zeci de sari-uri? Cum au intrat în posesia lor? Care este valoarea lor emoțională? La final, Miranda July nu mai poate trece prin cartierul său fără să se gândească că la ultimul etaj al unui bloc locuiește un bărbat care își face gender transition sau că într-o casă în care regulile societății sunt acceptate à la carte prind miros sari-uri pe care le aduce soțul doamnei pe care o intervievează și prin vânzarea cărora se strâng bani pentru un sistem de irigații nou într-un sat din India. Ne obișnuim să vedem spațiile ca fiind opace, construite în spatele unor bariere la a căror siguranță și rezistență lucrăm și noi zi de zi, iar poveștile din spatele lor sunt vibrante, uneori dureroase, alteori pline de speranță, dar în orice caz povești sunt peste tot și mesajul lor ne poate salva de focusul exclusiv pe viața noastră. Sau cel puțin așa s-a întâmplat cu Miranda July în călătoria ei urbană, la capătul căreia a găsit sensul pe care voia să-l surprindă în “The Future“, și a mai scris și o carte.

Cartea este bogat ilustrată, cu fotografiile făcute de Brigitte Sire în timpul interviurilor. Enjoy! 

După cum spune și numele postului, nu mă refer decât la titlurile apărute anul trecut, nu la lecturi în general. Pe acelea le puteți găsi pe Goodreads.

(Am tras linie la lecturi în 2008, 2009, 2010)

În 2011 am citit mai multe cărți decât în orice an; am numărat 280 titluri care mi-au trecut prin mână anul acesta. Rata de abandon sau doar răsfoit e sub 1%, ceea ce mă face să cred că am ceva discernământ când îmi aleg lecturile. Același lucru mi-l indică recomandările preluate de alți cititori, creditate sau nu (pe cele din urmă le privesc așa cum trebuie, ușor amuzat). Dintre acestea 261 au fost în limba engleză, traducerea lor în română fiind, evident, supusă dinamicii (sau haosului) pieței de carte din România, pe care anul acesta am înțeles-o din ce în ce mai puțin). În orice caz, dacă stăpâniți o limbă străină nu mai citiți traduceri în limba română: sunt, din ce mi-a picat în mână, ingenue, prost plătite (sau din ce în ce mai des neplătite) și disponibile la un preț mai mare decât edițiile originale. Just a thought. Tot statistic vorbind, din cele 280 titluri, 225 au fost în format electronic. În ultima vreme citesc pe un iPad: ce, de ce, cum și mai ales cu ce puteți să (re)citiți aici. Iar aici am scris despre cum pot fi folosite dicționare pentru alte limbi, pentru a transforma cititorul electronic și în instrument de învățare a unei limbi când citiți într-o limbă pe care o stăpâniți mai puțin; lucru care, cu o carte tipărită și cu un dicționar tipărit în fața ochilor, e ceva la care se încumetă din ce în ce mai puțină lume.

Nu mi-a plăcut per total 2011, 2010 a avut titluri mult mai faine, dar sunt câteva care merită o atenție deosebită. O să încep desigur cu ficțiunea. Mi-au plăcut mult: “The Marriage Plot” (Jeffrey Eugenides, +), “1Q84” (Haruki Murakami, +), “There But For The” (Ali Smith, +) pe care o consider chiar și cu 2011 bifat până la capăt cea mai bună carte care mi-a picat în mână anul acesta – în concurență strânsă cu “The Stranger’s Child” (Alan Hollinghurst, +) și “The Sense of an Ending” (Julian Barnes, +, care m-a bucurat și cu colecția de nuvele “Pulse”, +) “El Cuaderno de Maya” (Isabel Allende, +), “The Lover’s Dictionary” (David Levithan, +), “Damned” (Chuck Palahniuk, +), “Please Look after Mom” (Kyunh-sook Shin, +), “The Absolutist” (John Boyne, +).

Nu mai puțin mi-au plăcut: “Rules for Virgins” (Amy Tan, +), “The Sisters Brothers” (Patrick deWitt, +), “The Kid” (sequel-ul lui Sapphire la “Precious”, +), “Palo Alto” (nuvelele lui James Franco, +), “There Once Lived a Woman Who Tried to Kill Her Neighbor’s Baby” (Ludmilla Petrushevskaya, +), “Annabel” (Kathleen Winter, +), “The Enterprise of Death” (Jesse Bullington, +), “Caribou Island” (David Vann, +), “Pigeon English” (Stephen Kelman, +), “The Evolution of Bruno Littlemore” (Benjamin Hale, +), “The Peach Keeper” (de Sarah Addison Allen, +), “Mr. Fox” (Helen Oyeyemi), “Skippy Dies” (Paul Murray).

Mai light, dar nu lipsit de interes a fost și al doilea volum al seriei de romane noi inspirate de “Sex and the City” și anume “Summer and the City” (Candace Bushnell, +). Varianta necenzurată a “The Picture of Dorian Gray” (+) n-a fost o revelație, dar o binevenită invitație la lectura textului, pentru prima dată integral, tot a fost.

Apoi am citit câteva titluri de literatură pentru copii foarte faine. “The Flint Heart” (Katherine & John Paterson, +), “My Princess Boy” (Cheryl Kilodavis, +), “Small as an Elephant” (Jennifer Richard Jacobson, +) al treilea (din patru) volum al seriei de romane cu Emily the Strange, “Dark Times” (+), al cincilea (din cinci) volum al seriei cu secrete, “You Have to Stop This” (Pseudonymous Bosch), al doilea (din câte?) volum al seriei “Incorrigible Children”, “The Incorrigible Children of Ashton Place: The Hidden Gallery” (Maryrose Wood, +). Și titlurile de YA și fantasy au fost incitante: “The Night Circus” (Erin Morgenstern, +), “Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children” (Ransom Riggs, +), și a apărut și “The Twilight Saga: The Illustrated Official Guide” (+).

Și jurnalele și autobiografiile pe care le-am adăugat în lista de lectură sunt superfaine. Încep, desigur cu draga de Jeanette Winterson, pe a cărei “Why Be Happy When You Could Be Normal” (+) am citit-o deja de două ori, la fel ca “Black Milk” (Elif Shafak, +). Mi-au plăcut și “Unbearable Lightness” (Portia de Rossi, +), “Welcome to My World” (Johnny Weir, +), “Role Models” (John Waters), “Seriously… I’m Kidding” (Ellen deGeneres), “Lies Chelsea Handler Told Me” (Chelsea Handler).

Valoare memorialitică ‘cool’ au și “A Jane Austen Education: How Six Novels Taught Me about Love, Friendship, and the Things that Really Matter” (William Deresiewicz, +), “Cherries in Winter” (Suzan Colon, +), “It Gets Better” (care e übercool, nu cool, editată de Dan Savage, +), “Moonwalking with Einstein” (Joshua Foer, +) și “The Possessed” (Elif Batuman), “Tolstoy and the Purple Chair” (Nina Sankovitch, +), “The Memory Palace” (Mira Bartok, +), “A Widow’s Story” (Joyce Carol Oates, +).

Colecția “The Inevitable: 20 Contemporary Writers Confront Death” (+) mi s-a părut de asemenea o lectură foarte binevenită și, pe care, aveam să aflu la câteva luni mai târziu, cine mi-a pus-o în traistă a știut ce făcea. Tot pe același editor, David Shields, în calitate de autor l-am întâlnit și în “Reality Hunger” (+), o carte foarte incitantă. La fel de bine mi-a priit “My Mother She Killed Me, My Father He Ate Me” (editată de Kate Bernheimer, +). Textele culese și traduse pentru prima oară de pe blogul lui Ai Weiwei în “Ai Weiwei’s Blog” (+) sunt și ele un răsfăț.

La capitolul restanțe din 2010 pot să reamintesc “The Russian Dreambook of Color and Flight” (Gina Ochsner, +), “Bluebird” (Vesna Maric, +), “When Marina Abramovic Dies” (James Westcott, +), “The Girl Who Fell from the Sky” (Heidi Durrow, +), “Luka and the Fire of Life” (Salman Rushdie, +). Din cărți mai vechi, am recitit cele 8 volume ale seriei de romane “Tales of the City“, așa, în expectativă, pentru că în 2012 va apărea al nouălea volum – fain, fain, fain.

În 2012 vor apărea o groază de cărți noi (foarte cool, urmează o listă cu ce am aflat până acum). Tot în 2012 îmi doresc să citesc mai puține cărți, dar mai multe recomandări de carte pe Paperplanes, Bibliophile, de la Boladenieve, Moonlightblues și Dragă cititorule.