Despre sfârșit: “despre Sfârșit niciodată nu s-au spus vorbe mai apăsătoare. Hermeneuții întârziați ai zilelor noastre din economie, teologie, geologie, antropologie se întrec în dizertații ample despre Sfârșit. Omul postmodern și-a anesteziat ideea de frică, dar nu a putut să-și ignore complet frica de Sfârșit. Sfârșitul ne conține, ne completează și ne formează ideea despre așa-zisul dialog de final.” Marian Pălie, editor șef, C4US, numărul #1, dedicat sfârșitului

Am mai scris despre C4us înainte de lansare aici.

C4Us – Issue#1 (The End) | Ben Aaronovitch, Moon Over Soho | Ted Hughes, Timmy the Tug | cană Keep Calm and Carry On | Mic dejun cu ciocolată cu marțipan, mure, kiwi și iaurt cu vanilie

Triumph of the City: How Our Greatest Invention Makes Us Richer, Smarter, Greener, Healthier and Happier (ian-12, Penguin Books) este un titlu care m-a atras de când l-am văzut pe raftul virtual al unei librării. Cartea lui Edward Glaeser este scrisă sub forma unui eseu despre ‘cea mai mare invenție’, orașul. Astăzi mai bine de jumătate din populația globului locuiește în aglomerații urbane; acestea au, desigur, fanii și detractorii lor, dar și numai acest fapt statistic, și migrația către marele oraș care n-a încetat niciodată să fie hip, sunt suficiente să ne facă să ne punem întrebarea: asigură orașele mediul cel mai propice pentru desfășurarea unei vieți împlinite?

Răspunsul lui Edward Glaeser tinde să fie unul pozitiv. Deși nu e orb nici la tradițiile burgheze ale caselor de vară de la țară și nici la numărul ridicat de tineri care fac exodul invers dinspre oraș spre ruralul în care să ducă vieți mai aproape de natură și nevoi naturale, autorul nu încetează să fie obiectiv atunci când vine vorba de numărul de oportunități pe care răul necesar numit oraș îl produce. Desigur, orașele se laudă cu o rată crescută a criminalității, poluarea este un subiect care nu s-a demodat niciodată și sărăcia urbană nu este un mit. Dar chiar și în condițiile în care mecanismele care fac lucrurile să funcționeze, chiar și în ideea unui consumerism prost înțeles, crede Glaeser, orașele sunt răspunzătoare de ceea ce el numește collective brilliance, pentru a însuma sub termenul acesta orice de la posibilitățile creative și de înaintare tehnologică, familii urbane, sentimente de apartenență de care unii au nevoie ca validare și alții doar ca liniște sufletească și așa mai departe. Cartea lui Edward Glaeser este foarte faină și abundă în exemple de orașe care și-au scris istoria exact cum și-au propus în articolele lor fondatoare, dar și de experimente coloniale nereușite, reușind, în ambele cazuri să arate că fără exagerare, dacă urbanizarea nu este, așa cum e evident, un instinct natural, este totuși cel mai natural răspuns pe care dinamica socială l-a avut pentru nevoi colective. Foarte vizuală pe alocuri, de la molime medievale la aglomerații de trafic din metropole contemporane, cu valoare adăugată din surse cu drepturi egale precum statistica și legendele urbane, Triumph of the City este o carte încântătoare. Mi-a plăcut pentru claritatea stilului și pentru bogăția exemplelor, dar și pentru că nu a devenit odă acolo unde nu era cazul. În plus, dacă ați avut vreodată dubii că locul vostru este la oraș, Glaeser are câteva răspunsuri prin traseele ipotetice ale omenirii într-o lume în care orașele, dominante și intransigente, n-ar fi făcut parte din experiența noastră. Pentru o carte de non-fiction, cartea lui Glaeser este la fel de fascinantă ca oricare dintre romanele mele preferate, așa că m-am bucurat să mă cufund în lectura ei, fie și numai preț de câteva ore.

Frans Hoefmeester și-a filmat fiul, pe Vince, săptămânal, de la naștere până la vărsta de 9 ani. Filmul de mai jos este colajul cinematografic al creșterii lui Vince în două minute cât alții în nouă ani. Enjoy.

În ultimele decenii, numărul de biografii gay a crescut – fie că este vorba de biografii individuale sau de colecții de personalități gay. Scopul lor este, în conexiune cu conținutul lor, să sporească vizibilitatea persoanelor gay, dar și să atragă atenția, prin exemplul persoanelor exemplare, fără care lumea în care trăim astăzi ar fi fost altfel, că odată depășit senzaționalismul care încă mai însoțește declararea (sau demascarea) orientării sexuale, vorbim deseori de vieți obișnuite ale unor oameni extraordinari.

Gay Life Stories (Thames & Hudson, mar-11) este o colecție apărută luna trecută într-o grafică foarte primitoare și bogat ilustrată în care Robert Aldrich discută în intrări ‘enciclopedice’ de 1-2 pagini viața celor 100+ personaje istorice care au știut să concilieze percepții sociale nu tocmai favorabile despre faptul de a fi gay și cerințele lor la propriile vieți. Fără să facă o atitudine politică din asta, după parcurgerea primelor portrete devine clar că Aldrich a ales în colecția sa personaje care pot azi, la 1000 sau 100 de ani de la moartea lor, să ne imprime ideea unor vieți solare mai degrabă decât chinuite – poate și pentru că deși deschiderea societăților în general față de diversitatea sexualității este de dată mult prea recentă, din punctul său de vedere, sau poate chiar și al ‘personajelor’ sale, motive să te bucuri de viață au existat dintotdeauna și nu sunt o invenție modernă. Mai mult, deși nu-i evită pe cei care sunt nelipsiți din orice istorie gay (de la Sappho la Oscar Wilde, de la Walt Whitman la Harvey Milk), Robert Aldrich găsește un atu în discutarea vieților care scapă deseori vizorului istoricului gay. Astfel îi găsim în seria sa de portrete și pe Edward Carpenter dar și pe Radclyffe Hall, pe Wilhelm von Gloeden și pe Reinaldo Arenas, vieți fie prea ‘istorice’, fie prea ‘recente’ să le fi fost acordată mai mult de-o mențiune nominală în alte istorii. Cartea, urmând structura intrărilor individuale, este foarte ușor de parcurs – fie alegând câte o intrare, fie profitând de gruparea foarte clever a intrărilor făcută chiar de autor și chiar dacă am avut sentimentul inițial că mă confrunt cu încă o carte care face militantism ascuns pentru cauze care astăzi se dispută în alte arene și în alți termeni, Aldrich a reușit să-mi arate că vorbim de subiecte cât se poate de contemporane, că întotdeauna mai e loc de un gay role model în viața oricui și că vremurile actuale nu sunt nici cele mai bune, dar cu siguranță nici cele mai rele pe care le trăim. Vă recomand cartea nu numai pentru că e o viziune fresh și degajată în fața unui subiect care, din păcate, încă dă undă verde la stereotipuri care, pe mine unul, mă fac să casc, dar și pentru că dintre multele istorii ale lumii, cu siguranță una în care bornele sunt vieți gay o să vă sporească toleranța, dacă mai e nevoie.

Charlie Brown e unul din personajele mele preferate nu numai pentru replica din titlu, ci și pentru alte replici faine, de la nimic nu face mai fad untul de arahide decât dragostea neîmpărtășită sau întotdeauna se întunecă peste măsură înainte să se întunece de tot. Personajul principal din The Peanuts și câinele său, Snoopy, îmi sunt atât de dragi încât, în ciuda reticenței mele față de jocurile pe ecran, am jucat în ultimele luni Snoopy’s Street Fair și abia aștept nivelurile următoare.

Aproape 18.000 de comic strips cu The Peanuts au fost publicate între 1950 și 2000, majoritatea fiind gândite și desenate de părintele seriei, Charles M. Schulz. Astăzi, The Peanuts este considerată cea mai longevivă serie a genului, iar Charles M. Schulz este unul din puținii graficieni ‘cu stea’ pe Hollywood Walk of Fame. Muzeul care îi poartă numele strânge în continuare dovezi istorice din procesul de creație al seriei. La aniversarea a 60 de ani The Peanuts, s-a lansat albumul The Peanuts Collection: Treasures from the World’s Most Beloved Comic Strip (oct-10, Little Brown and Company), o coffee table book superbă.

The Peanuts Collection este o carte minunată. Nu numai pentru că face o istorie completă a seriei de comics, de la geneza personajelor la felul în care evoluția lor a fost influențată de editori, dar și de întrebările cititorilor, și nu numai pentru că pentru realizarea materialului Nat Gertler a discutat cu persoane diferite (de la copii care și-au populat universul copilăriei din anii 1950 la fiica lui Charles M. Schulz), ci și pentru că este o colecție inedită, plină de ‘tresures’ sub forma unor replici de comic books vintage inserate în carte, sub forma baseball cards, stickerelor și tăieturilor de ziare, dar și sub forma vinietelor și scrisorilor pe care Charles M. Schulz le scria copiilor și sub forma planșelor de schițe ale unora dintre cele mai cunoscute comic strips. Nu mai puțin de 200 de astfel de artefacte sunt ‘ascunse’ în carte, făcând lectura un treasure hunt, dar și o vizită cât se poate de palpabilă în colecția muzeului Schulz. Mi-a plăcut cartea foarte mult, nu numai pentru imersiunea în copilărie pe care o produce, dar și pentru faptul că lectura ei nu mi-a deformat deloc sentimentul că The Peanuts, a căror lectură completă ar lua o viață, sunt un univers în care nu te-ai putea plictisi niciodată. Mai jos găsiți câteva dintre inserturile din carte.

Henri Matisse, Georges Braque, André Derain, Max Jacob, Guillaume Apollinaire, Henri Rousseau, Ernest Hemingway, Erik Satie – sunt doar câteva nume dintr-o lungă serie de artiști care au făcut tradiția saloanelor din 27, Rue de Fleurus organizate de Gertrude Stein să reziste de-a lungul timpului, dar poate această tradiție ar fi avut de suferit dacă în centrul ei nu s-ar fi aflat Pablo Picasso, preferatul lui Stein, dar și cel care a reușit, în ciuda diferențelor dintre cei doi, a barierei de limbă și a prostului obicei al lui Gertrude Stein să nu răspudă scrisorilor într-o vreme în care încă erau singura cale de comunicare. Pablo Picasso & Gertrude Stein: Correspondence este un volum fain care strânge corespondența de peste treizeci de ani dintre cei doi, prezentând în fragmente cât se poate de veritabile și simple ritmul unei vieți sociale alertă și capricioasă care a rămas de referință pentru oricine iubește arta.

Nici Pablo Picasso și nici Gertrude Stein nu stăpâneau bine limba franceză când s-au cunoscut în 1905. Mai mult, Getrude Stein, ale cărei interese au fost întotdeauna pasagere, așa cum numai o femeie sigură pe sine și pe numărul de lucruri la care trebuie să se expună, nu va vorbi limba țării ei de adopție bine niciodată, chiar dacă Franța a fost țara în care și-a trăit mai bine de jumătate din viață. Dar franceza era singura limbă comună a celor doi și fără să se formalizeze prea mult, găsind în franceza calchiată după spaniolă și respectiv engleză o punte de comunicare suficient de solidă să reziste la patruzeci de ani de corespondență, cei doi și-au scris frecvent, și când se aflau în Paris, dar și din vacanțe, cu bucuria pe care prietenii vechi o au atunci când își povestesc lucruri mărunte și mai puțin mărunte. Corespondența dintre cei doi, pe cărți poștale, pe hârtie de scrisori, pe versoul fotografiilor, pe facturi de spălătorie sau pe hârtie ruptă din caiete școlare ne spune o poveste fascinantă despre anii 1904-1944, despre unduirile și virările bruște din viața lor de artiști, despre prieteni și despre bârfă, despre alcool și despre femei, despre chirii prea scumpe și mese copioase ‘pe datorie’, despre lecții de condus și despre vacanțe cu trenul prin mijlocul câmpurilor de luptă, în fine, o poveste vibrantă despre cât de puține cuvinte sunt necesare atunci când două minți, înainte de orice, știu să comunice exact ceea ce îi face plăcere interlocutorului. În peste 500 mostre de corespondență, povestea salonului din 27, Rue de Fleurus pare mai vie, iar cărți precum The Autobiography of Alice B. Toklas par mai aproape de realitate.  Recomand cartea oricui a fost fascinat de Picasso și Stein și de universul lor, dar și oricui are nevoie de dovezi că există prietenii de jumătate de secol.

(*) în franceza lui Picasso, titlul vrea să spună că toți locuitorii Franței sunt nu entuziasmați, ci animați de sentimente contrarii în iminența războiului care urma să înceapă în 1914.

via The Guardian | Filmat în ultimele 2 săptămâni din viața lui Philip Gould ca un portret intim în care arată care este sensul pe care îl găsește în ceea ce el numește “the death zone”. Philip a fost diagnosticat cu cancer esofagian și i s-a spus că va mai trăi trei luni în vara lui 2011. Cartea lui Philip Gould, “When I Die: Lessons from the Death Zone” a apărut săptămâna aceasta la Little Brown. | Regia: Adrian Stein, 2011.

Cheezburger.com este clar unul din site-urile cele mai haioase de pe net, iar faptul că a ieșit de pe net în format de carte era un pas pe care îl așteptam demult. How 2 Be Awsum: A Lolcat Guide 2 Life (nov-11, Gotham Books) este o carte foarte faină, în care oricât de familiari ați fi cu site-ul menționat, nu vă veți putea abține din râs. În plus, este un cadou foarte inspirat!

Eu m-am bucurat că a apărut în format de carte și din cauză că uneori se întâmplă să nu tratez cu seriozitate browsing-ul și să sufăr din cauza excesului de informație: astfel pot să spun că deși probabil am văzut toate imaginile din carte înainte, mi s-au părut toate absolut noi. Se pare că încă acord mai multă atenție conținutului tipărit. Fie și numai pentru concluzia asta și m-am bucurat că am ‘citit’ acest ghid de viață.

Alte site-uri devenite cărți pe joacadeamine.ro: The Sartorialist | Rules for My Unborn Son | Dear Old Love | Sh*t My Dad Says | Post Secret | Paris vs. New York

Anul trecut scriam despre primele două volume din seria de romane The Incorrigible Children de Maryrose Wood (+); iată că a apărut anul acesta și al treilea volum. Maryrose Wood nu a făcut încă public numărul de romane din serie, deși numărul de indicii pe care le-am strâns timp de trei romane despre originea celor trei orfani și despre legătura dintre ei și Lordul Ashton fiind suficient de multe încât să mă aștept ca următorul roman să fie ultimul.

The Incorrigible Children of Ashton Place: The Unseen Guest (apr-12, HarperCollins) este pe departe cel mai animat volum al seriei. Până în prezent, orfanii găzduiți la Ashton Place au stricat o petrecere și au semănat haos prin Londra, iar acum a sosit momentul să se întoarcă în pădure, în timpul unui safari atipic pentru un domeniu britanic: o vânătoare de struți. La vânătoare participă nu numai copiii: Alexander, Beowulf și Cassiopeia, ci, bineînțeles, și guvernanta lor, Penelope Lumley, care între două sarcini casnice găsește timp să se gândească și la idila începută la Londra cu Simon Harley-Dickinson. Volumul mai conține o spectaculoasă séance condusă de Madame Ionesco, pe care am cunoscut-o în volumul precedent și o apariție misterioasă care are darul de a aduce lumină asupra intențiilor intrigantului Amiral Faucet, dar nu răspunde la întrebările care persistă: cine sunt copiii incorigibili? Și de ce a fost aleasă Penelope Lumley ca guvernantă pentru ei? Și mai ales, de ce suferă Lordul Ashton? Întrebări care rămân, desigur, pentru volumul următor al acestei serii care a fost comparată într-o recenzie cu întâlnirea dintre The Sound of Music și A Series of Unfortunate Events. Mai jos găsiți trailerul cărții. Lectură plăcută!

Am văzut ideea asta pe Brainpickings și la Puck și mi-a plăcut foarte mult. A fost cam singurul moment până în prezent în care am regretat că mare parte din biblioteca mea e în format electronic. Am ales în mare parte cotoare de carte pe care se vede clar titlul (cu câteva mici excepții; am adăugat titlurile și autorii sub fiecare foto). Enjoy!

Rules for my unborn son/This is not the end of the book. 

(Walker Lamond, Rules for My Unborn Son | Umberto Eco & Jean-Claude Carrière, This Is not the End of the Book)

Specimen days/A history of the Jews 

(Michael Cunningham, Specimen Days | Paul Johnson, A History of the Jews)

Now/the inevitable/Amsterdam/Let the great world spin 

(Morris Gleitzman, Now | David Shieds, ed., The Inevitable | Lonely Planet Amsterdam | Colum McCann, Let the Great World Spin) 

A single/Man walks into a room/Christ like/The male nude 

(Christopher Isherwood, A Single (Man) | Nicole Krauss, Man Walks into a Room | Emanuel Xavier, Chist Like | David Leddick, The Male Nude)

A history of love/the heart is a lonely hunter

(Nicole Krauss, The History of Love | Carson McCullers, The Heart Is a Lonely Hunter)

Adam resurrected/Why be happy when you could be normal? 

(Yoram Kaniuk, Adam Resurrected | Jeanette Winterson, Why Be Happy When You Could Be Normal?)

No one belongs here more than you/Push once/and then speak/all men are liars.

(Miranda July, No One Belongs Here More than You | Sapphire, Push | Morris Gleitzman, Once & Then | Laurie Halse Anderson, Speak | Alberto Manguel, All Men Are Liars)

By nightfall/it gets better/the heavens are empty. 

(Michael Cunningham, By Nightfall | Dan Savage, ed., It Gets Better | Avrom Bendavid-Val, The Heavens Are Empty; Discovering the Lost Town of Trochenbrod)

Dance lessons for the advanced in age/the trick is to keep breathing. 

(Bohumil Hrabal, Dance Lessons for the Advanced in Age | Janice Galloway, The Trick Is to Keep Breathing)

]]> http://blog.joacadeamine.ro/2012/04/18/poezie-pe-cotoare-de-carti/feed/ 5