Pe 6 decembrie am văzut Queercore la Our Evolution, iar de atunci mă bucur de fiecare dată când aud că mai are loc încă o reprezentație. În București, dar la sfârșitul lui ianuarie și peste granițele țării. Spectacolul lui Mihai Lukacs, un one-man show cu Cătălin Jugravu, după Jet Moon & Queer Beograd Collective se joacă în limba engleză și chiar se joacă! Sâmbătă, 14-ian, îl puteți vedea într-un parteneriat frumos Biblioteca Alternativă și Stagiunea de Club  în subRahova (Str. Sergent Nuțu Ion, nr.2) începând cu ora 19. Intrarea se face pe bază de rezervare; în locul biletelor, subRahova folosește sistemul ‘plătește cât vrei’. RSVP pe Facebook aici.

Lucrând la acest spectacol, am avut revelația că nu este suficient să montăm și să jucăm un show queer atunci când nimeni nu știe ce înseamnă queer. Planul nostru nu este să vă oferim un alt loc în care să ne ascundem, ci să mergem mai departe de drepturile și libertatea de expresie sexuală. Efortul nostru se dorește a fi o altă formă de acțiune politică. Politicizăm și localizăm ideea de queer pentru a oferi un spațiu în care să explorăm și să chestionăm militarismul, capitalismul, genul, homofobia și naționalismul. Desigur, întrebarea este de ce vrem să legăm toate ideile politice prin convenții teatrale? De ce vrem să ieșim din cutia politicilor identitare? Cum putem lega queer de contextul nostru local fără a fi un import vestic luat de-a gata? Sunt așa de multe întrebări care trebuie puse, dar aceasta este o metodă de a crea un spațiu social în care să ne simțim în siguranță și unde ne putem distanța de discuțiile sterile înspre schimbarea pe care ne-o dorim pusă în practică. Vrem să arătăm cum se leagă probleme noastre prin aducerea pe scenă a acelor vieți care nu se încadrează în categoriile clare și în limitele ușor de identificat. Queercore este un spațiu de pornire a conversațiilor relevante pe care ni le doream atât de mult, o bază de continuare a acestor conversații și un început al unei frumoase prietenii.” (sursa: comunicat)

(am cugetat la aspect și în 2008, 2009, 2010)

2011 n-a fost perfect din punctul de vedere al gusturilor mele muzicale, dar am avut suficient entertainment astfel încât la finele anului să pot să spun că am avut în căști muzica de care aveam nevoie. Că a fost o combinație de reveniri și de lansări noi asta e mai puțin relevant, cert e că am ceva albume și melodii preferate din 2011, mai puține decât în alți ani, dar n-a fost un an arid.

Albumele mele preferate de anul acesta sunt Charles Frail, “Morning, It Breathes” (pe care dacă nu l-ați ascultat vă invit s-o faceți asap), Florence and the Machine, “Ceremonials“, Tori Amos, “Night of Hunters“, Kate Bush, “50 Words for Snow“, IAMXVolatile Times” și David Lynch, “Crazy Clown Time“.

Pe repeat am ascultat multe melodii frumoase, dar cf. last.fm, mă rezum la cele lansate în 2011: Tori Amos, Job’s Coffin“, IAMX, “Bernadette“, Patrick Wolf, “Time of My Life“, Amanda Lear, “Chinese Walk“, Mina Harker, “Nie mehr allein” și VNV Nation, “On Air“.

foto: (c) 2011, Viva Music - Viviana Ball

Concertele care mi-au schimbat viața în 2011 au fost: Tori Amos @Stadthalle, Viena (25-oct), Antony & the Johnsons @Parco della Musica, Roma (03-oct), Kirlian Camera @Control, București (29-apr) și la @NCN, Deutzen (02-Sep), IAMX @Nordstern, Hamburg (09-iul), Suede @Arenele Romane, București (04-iun), Combichrist @Silver Church, București (01-mar) și @Nordstern, Hamburg (09-iul).

În continuare vă las cu melodia care mi-a făcut cel mai mult bine în 2011, și anume Charles Frail, “Nothing Will Outlive This Glory“.

Când vine vorba de scriitori preferați – Miranda July fiind unul dintre ei – niciodată nu știu cine alege pe cine. Uneori îmi dau seama că procesul prin care aleg o carte de pe vreun raft are în egală măsură legătură cu capacitatea mea de a alege și cu mecanisme cărora nu le acordăm atenție foarte mare și totuși ne guvernează viața de cititori: că e vorba de distribuție, de marketing sau de o oportunitate, când am găsit în urmă cu cinci ani “No One Belongs Here More than You” și apoi “Learning to Love You More“, am crezut că legătura mea cu Miranda July e una în care fără să ne cunoaștem (încă) ne-am ales reciproc.

Așadar, atunci când, după frumosul film din 2011 “The Future” (trailer) pe care l-a scris și regizat și în care a și jucat, mă întrebam cum a decurs scrierea scenariului, am primit și vestea că până la sfârșitul anului 2011, Miranda July avea să publice și o carte nouă, pe care a scris-o în lunga perioadă în care s-a luptat cu scenariul pentru “The Future“, mai degrabă, o carte by-product al procesului de procrastinare a scenariului. M-a amuzat la început ideea, iar când, după postal madness de Sărbători am ajuns cu cartea în brațe, am avut răspunsul la întrebarea din titlu, cine alege pe cine, chiar pe copertă: “It Chooses You” (nov-11, McSweeney’s).

Încercând să finalizeze scenariul, Miranda July trece printr-o perioadă personală mult prea calmă și diferită de felul în care se încăpățânase să vadă lumea înainte. Nu, lumea nu este guvernată de oameni care ratează comunicarea unul cu celălalt, există și locuri privilegiate în care comunicarea, oricât de reticenți ar fi interlocutorii, este calmă, benignă, cu premise foarte bune pentru viitor. Este asta ce-și dorește un scriitor care a scris până acum despre incapacitatea oamenilor de a se înfrăți altfel decât pasager și pe criterii aleatorii? Încercând să-și răspundă la întrebare, și evitând să termine un scenariu în care ajunge pe parcurs să nu mai creadă, Miranda July are nevoie de inspirație. E convinsă că inspirația nu o să vină nici din căminul pe care l-a format recent, nici din lucrurile cu iz de vechi din apartamentul ei de burlăciță, la care mai plătește chiria pentru că nu are la îndemână exemple de căsătorii care durează, nici de la prieteni, nici de la studiourile de film. Și atunci pornește, așa cum îmi place mie de ea, să exploreze lumea. Și nu oricum. Cu Penny Saver, revista locală de anunțuri de vânzare și cumpărare în mână, sună la numerele celor care vând items și le cere nu să cumpere obiectele, ci să afle povești. De ce se vinde o jachetă de piele XXL la $10? Cine are în casă zeci de sari-uri? Cum au intrat în posesia lor? Care este valoarea lor emoțională? La final, Miranda July nu mai poate trece prin cartierul său fără să se gândească că la ultimul etaj al unui bloc locuiește un bărbat care își face gender transition sau că într-o casă în care regulile societății sunt acceptate à la carte prind miros sari-uri pe care le aduce soțul doamnei pe care o intervievează și prin vânzarea cărora se strâng bani pentru un sistem de irigații nou într-un sat din India. Ne obișnuim să vedem spațiile ca fiind opace, construite în spatele unor bariere la a căror siguranță și rezistență lucrăm și noi zi de zi, iar poveștile din spatele lor sunt vibrante, uneori dureroase, alteori pline de speranță, dar în orice caz povești sunt peste tot și mesajul lor ne poate salva de focusul exclusiv pe viața noastră. Sau cel puțin așa s-a întâmplat cu Miranda July în călătoria ei urbană, la capătul căreia a găsit sensul pe care voia să-l surprindă în “The Future“, și a mai scris și o carte.

Cartea este bogat ilustrată, cu fotografiile făcute de Brigitte Sire în timpul interviurilor. Enjoy!  [continuă lectura…]

După cum spune și numele postului, nu mă refer decât la titlurile apărute anul trecut, nu la lecturi în general. Pe acelea le puteți găsi pe Goodreads.

(Am tras linie la lecturi în 2008, 2009, 2010)

În 2011 am citit mai multe cărți decât în orice an; am numărat 280 titluri care mi-au trecut prin mână anul acesta. Rata de abandon sau doar răsfoit e sub 1%, ceea ce mă face să cred că am ceva discernământ când îmi aleg lecturile. Același lucru mi-l indică recomandările preluate de alți cititori, creditate sau nu (pe cele din urmă le privesc așa cum trebuie, ușor amuzat). Dintre acestea 261 au fost în limba engleză, traducerea lor în română fiind, evident, supusă dinamicii (sau haosului) pieței de carte din România, pe care anul acesta am înțeles-o din ce în ce mai puțin). În orice caz, dacă stăpâniți o limbă străină nu mai citiți traduceri în limba română: sunt, din ce mi-a picat în mână, ingenue, prost plătite (sau din ce în ce mai des neplătite) și disponibile la un preț mai mare decât edițiile originale. Just a thought. Tot statistic vorbind, din cele 280 titluri, 225 au fost în format electronic. În ultima vreme citesc pe un iPad: ce, de ce, cum și mai ales cu ce puteți să (re)citiți aici. Iar aici am scris despre cum pot fi folosite dicționare pentru alte limbi, pentru a transforma cititorul electronic și în instrument de învățare a unei limbi când citiți într-o limbă pe care o stăpâniți mai puțin; lucru care, cu o carte tipărită și cu un dicționar tipărit în fața ochilor, e ceva la care se încumetă din ce în ce mai puțină lume.

Nu mi-a plăcut per total 2011, 2010 a avut titluri mult mai faine, dar sunt câteva care merită o atenție deosebită. O să încep desigur cu ficțiunea. Mi-au plăcut mult: “The Marriage Plot” (Jeffrey Eugenides, +), “1Q84” (Haruki Murakami, +), “There But For The” (Ali Smith, +) pe care o consider chiar și cu 2011 bifat până la capăt cea mai bună carte care mi-a picat în mână anul acesta – în concurență strânsă cu “The Stranger’s Child” (Alan Hollinghurst, +) și “The Sense of an Ending” (Julian Barnes, +, care m-a bucurat și cu colecția de nuvele “Pulse”, +) “El Cuaderno de Maya” (Isabel Allende, +), “The Lover’s Dictionary” (David Levithan, +), “Damned” (Chuck Palahniuk, +), “Please Look after Mom” (Kyunh-sook Shin, +), “The Absolutist” (John Boyne, +).

Nu mai puțin mi-au plăcut: “Rules for Virgins” (Amy Tan, +), “The Sisters Brothers” (Patrick deWitt, +), “The Kid” (sequel-ul lui Sapphire la “Precious”, +), “Palo Alto” (nuvelele lui James Franco, +), “There Once Lived a Woman Who Tried to Kill Her Neighbor’s Baby” (Ludmilla Petrushevskaya, +), “Annabel” (Kathleen Winter, +), “The Enterprise of Death” (Jesse Bullington, +), “Caribou Island” (David Vann, +), “Pigeon English” (Stephen Kelman, +), “The Evolution of Bruno Littlemore” (Benjamin Hale, +), “The Peach Keeper” (de Sarah Addison Allen, +), “Mr. Fox” (Helen Oyeyemi), “Skippy Dies” (Paul Murray).

Mai light, dar nu lipsit de interes a fost și al doilea volum al seriei de romane noi inspirate de “Sex and the City” și anume “Summer and the City” (Candace Bushnell, +). Varianta necenzurată a “The Picture of Dorian Gray” (+) n-a fost o revelație, dar o binevenită invitație la lectura textului, pentru prima dată integral, tot a fost.

Apoi am citit câteva titluri de literatură pentru copii foarte faine. “The Flint Heart” (Katherine & John Paterson, +), “My Princess Boy” (Cheryl Kilodavis, +), “Small as an Elephant” (Jennifer Richard Jacobson, +) al treilea (din patru) volum al seriei de romane cu Emily the Strange, “Dark Times” (+), al cincilea (din cinci) volum al seriei cu secrete, “You Have to Stop This” (Pseudonymous Bosch), al doilea (din câte?) volum al seriei “Incorrigible Children”, “The Incorrigible Children of Ashton Place: The Hidden Gallery” (Maryrose Wood, +). Și titlurile de YA și fantasy au fost incitante: “The Night Circus” (Erin Morgenstern, +), “Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children” (Ransom Riggs, +), și a apărut și “The Twilight Saga: The Illustrated Official Guide” (+).

Și jurnalele și autobiografiile pe care le-am adăugat în lista de lectură sunt superfaine. Încep, desigur cu draga de Jeanette Winterson, pe a cărei “Why Be Happy When You Could Be Normal” (+) am citit-o deja de două ori, la fel ca “Black Milk” (Elif Shafak, +). Mi-au plăcut și “Unbearable Lightness” (Portia de Rossi, +), “Welcome to My World” (Johnny Weir, +), “Role Models” (John Waters), “Seriously… I’m Kidding” (Ellen deGeneres), “Lies Chelsea Handler Told Me” (Chelsea Handler).

Valoare memorialitică ‘cool’ au și “A Jane Austen Education: How Six Novels Taught Me about Love, Friendship, and the Things that Really Matter” (William Deresiewicz, +), “Cherries in Winter” (Suzan Colon, +), “It Gets Better” (care e übercool, nu cool, editată de Dan Savage, +), “Moonwalking with Einstein” (Joshua Foer, +) și “The Possessed” (Elif Batuman), “Tolstoy and the Purple Chair” (Nina Sankovitch, +), “The Memory Palace” (Mira Bartok, +), “A Widow’s Story” (Joyce Carol Oates, +).

Colecția “The Inevitable: 20 Contemporary Writers Confront Death” (+) mi s-a părut de asemenea o lectură foarte binevenită și, pe care, aveam să aflu la câteva luni mai târziu, cine mi-a pus-o în traistă a știut ce făcea. Tot pe același editor, David Shields, în calitate de autor l-am întâlnit și în “Reality Hunger” (+), o carte foarte incitantă. La fel de bine mi-a priit “My Mother She Killed Me, My Father He Ate Me” (editată de Kate Bernheimer, +). Textele culese și traduse pentru prima oară de pe blogul lui Ai Weiwei în “Ai Weiwei’s Blog” (+) sunt și ele un răsfăț.

La capitolul restanțe din 2010 pot să reamintesc “The Russian Dreambook of Color and Flight” (Gina Ochsner, +), “Bluebird” (Vesna Maric, +), “When Marina Abramovic Dies” (James Westcott, +), “The Girl Who Fell from the Sky” (Heidi Durrow, +), “Luka and the Fire of Life” (Salman Rushdie, +). Din cărți mai vechi, am recitit cele 8 volume ale seriei de romane “Tales of the City“, așa, în expectativă, pentru că în 2012 va apărea al nouălea volum – fain, fain, fain.

În 2012 vor apărea o groază de cărți noi (foarte cool, urmează o listă cu ce am aflat până acum). Tot în 2012 îmi doresc să citesc mai puține cărți, dar mai multe recomandări de carte pe Paperplanes, Bibliophile, de la Boladenieve, Moonlightblues și Dragă cititorule.

Nu îmi plac urările și poate fiecare zi a anului e la fel de propice pentru urări ca 01-ian, dar mi-aș dori să aveți cu toții o zi în care să citiți cu cineva povestea de mai jos. Povestea este “The Runaway Bunny“, a fost scrisă de Margaret Wise Brown, ilustrată în ediția originală din 1942 de către Clement Hurd. Parte din poveste o puteți asculta vizionând sau revizionând “Wit“. Piesa “Wit” a lui Margaret Edson (unica ei piesă și de altfel un Pulitzer) va fi jucată din ian-12 la Manhattan Theatre Club, rolul principal al profesoarei Vivian Bearing fiind jucat de Cynthia Nixon. Ascultați-o vorbind despre piesă aici.

Sau puteți asculta ”The Runaway Bunny“, concert pentru vioară, orchestrată de Glen Roven. În 2008, compoziția a fost lansată la Sony, în interpretarea lui Ittai Shapira și cu Brooke Shields în rolul naratorului. Un fragment din compoziție se găsește mai jos:

“The Runaway Bunny” Concerto

Acestea fiind spuse, la mulți ani!

Once there was a little bunny who wanted to run away. So he said to his mother, “I am running away.”

“If you run away,” said his mother, “I will run after you. For you are my little bunny.”

“If you run after me,” said the little bunny, “I will become a fish in a trout stream and I will swim away from you.”

“If you become a fish in a trout stream,” said his mother, “I will become a fisherman and I will fish for you.”

“If you become a fisherman,” said the little bunny, “I will become a rock on the mountain high above you.”

“If you become a rock on the mountain high above me,” said his mother, “I will be a mountain climber, and I will climb to where you are.”

The little bunny said, “I will be a crocus in a hidden garden.”

“If you become a crocus in a hidden garden,” said his mother, “I will be a gardener. And I will find you.”

“If you are a gardener and find me,” said the little bunny, “I will be a bird and fly away from you.”

“If you become a bird and fly away from me,” said his mother, “I will be a tree that you come home to.”

The little bunny said, “I will join the circus and fly away on a flying trapeze.”

“If you go flying on a flying trapeze,” said his mother, “I will be a tightrope walker, and I will walk across the air to you.”

“If you become a tightrope walker and walk across the air,” said the bunny, “I will become a little boy and run into a house.”

“If you become a little boy and run into a house,” said the mother bunny, “I will become your mother and catch you in my arms and hug you.”

“Shucks,” said the bunny, “I might just as well
 stay where I am and be your little bunny.”

And so he did.
“Have a carrot,” said the mother bunny.

1912, Shanghai.

by Octavian on 18/12/2011 · 1 comment in lecturi

Au trecut deja șase ani de la ultima carte a lui Amy Tan, “Saving Fish from Drowning” și de când am aflat că în 2012 va apărea următorul ei roman, “The Valley of Amazement“, m-am întrebat cum va fi cartea. Amy Tan a devenit târziu una din scriitoarele mele preferate, dar cărți precum “The Bonesetter’s Daughter“, “The Joy Luck Club” sau “The Kitchen God’s Wife” au avut un impact puternic și totodată sensibil asupra cititorului din mine. Așadar, atunci când am aflat că de dragul experimentului a mai scris o carte, nu am putut să nu mă bucur. “Rules for Virgins” a ieșit la începutul lunii decembrie și este o carte foarte interesantă.

Interesantă nu este numai pentru epocă și pentru poveste, ci și pentru felul în care Amy Tan a relaționat cu noul tip de publishing care i-a fost propus. “Rules for Virgins” (dec-11, Byliner Books) este prima carte a lui Amy Tan scrisă exclusiv pentru publicare electronică. Scriitoarea a acceptat proiectul cu bucurie și a descoperit că este mai puțin constrânsă de cerințe editoriale, iar o carte de +/-100pagini care se poate bucura de succes în format electronic ar fi privită cu suspiciune în format tipărit, comparativ cu titlurile anterioare pe care le-a publicat și poate și cu dimensiunile din ce în ce mai mari în care apar cărțile tipărite. Așadar, publicarea electronică a cărții (și la un preț care nu poate fi comentat – eu am plătit pe ea $2.99 la Barnes&Nobles) a fost o șansă oferită unei cărți care altfel ar fi ridicat suficiente probleme de publicare în momentul în care alegerea de a publica un titlu, fie el și semnat de un autor cunoscut, are mai mult de-a face cu loterii de marketing decât cu studii de piață despre ce își doresc cititorii.

Cartea, în sine, este o lectură foarte plăcută și foarte condensată. O slujitoare într-o casă de toleranță din Shanghai, fostă curtezană care a comis greșeala fatală de a se fi lăsat călăuzită de dragoste în loc de a îmbrățișa mercantilismul pe care i-l insufla matroana ei, are în grijă o tănără speranță a scenei mondene a Shanghaiului anilor 1910, pe care trebuie s-o instruiască pentru a nu repeta greșelile pe care ea și alte curtezane le-au făcut în ultimele secole. Bazându-se pe o tradiție orală și pe barometrul bârfei locale, fosta curtezană încearcă să-i explice tinerei Violet de ce lumea este cum este, înainte chiar s-o cunoască, înainte să învețe poezii care să trezească dorința bărbaților, să le respingă favorurile care ies din tiparul bunei purtări cu o curtezană și înainte de a-și găsi ‘patroni’ care să corespundă canonului curtezanelor. Povestea nu e deloc întortocheată și vocea narativă a bătrânei servitoare este calmă, cunoscătoare, ansamblul vorbelor ei de duh fiind un fel de compendiu al cunoștințelor pe care o curtezană ar trebui să le aibă, de la instrumente muzicale și ciuperci afrodiziace la poziții sexuale, de la aranjamente și negocieri cu bijutieri la fraternizarea cu celelalte curtezane, de la cunoașterea mediului de afaceri și a vârfurilor de lance ale noilor industrii până la obținerea de beneficii pe termen lung din partea bogătașilor din Shanghai.

Premisa cărții  e simplă. În cuvintele bătrânei curtezane, “How you behave next week can set the course of your career“. De acolo, întregul discurs se concentrează pe faptele și pe uzanțele sociale pe care o curtezană ar trebui să le cunoască. Nu e loc pentru răzvrătire, pentru inițiativă sau creativitate în reguli pe care generații de femei le-au pus la punct de-a lungul câtorva sute de ani, iar responsabilitatea de a se conforma și păstra intact un cod pentru curtezane cade în sarcina fiecărei tinere curtezane. Vorbe de duh despre reputație, despre patroni, despre iluzii, despre modă, despre aranjarea budoarului și despre codul sinuciderii pentru curtezanele care au comis greșeli umplu cele 100 pagini ale cărții și vorbesc în culori vii și cuvinte voluptuoase cititorului despre o lume care acum un secol reprezenta una din puținele șanse ale femeilor din China de a deveni bogate și cunoscute.