1. Numește o formație sau un cântăreț care nu-ți vine să crezi că ți-a plăcut când erai mai tânăr. Waaa! Greu de spus. Probabil că Take That. Nu înțeleg cum co-existau cu Skunk Anansie, Nirvana sau Tori Amos, cu atât mai puțin cu Marilyn Manson. Dar chiar dacă nu-mi vine să cred, asta nu înseamnă că nu mă bucur că mai cântă și în 2011. Motivul este mai jos.

2. Numește o formație sau un câtăreț pe care o / îl urai în tinerețe și pe care acum o / îl adori. Nu cred că am ce împărtăși la capitolul ăsta, de obicei dacă îmi place un artist îi găsesc scuze și când nu mai are ce arăta artistic, și la fel, atunci când nu-mi place, nu-mi place și gata.

3. Numește o formație sau un cântăreț care a trecut testul timpului, care îți place de la început și până acum. Ah, mulți! Mă ajută last.fm: Depeche Mode, Tori Amos, Erasure, Suede, Manic Street Preachers, Sinéad O’Connor, Björk, și mulți alții pe care îi urmăresc, în mare parte, de 20+ ani! 

4. Numește un cântec căruia nu-i poți rezista și te apucă bâțâiala sau datul din picioare. Sigur asta!

2009 parcă a început în martie! Asta, bineînțeles, dacă mă gândesc la ziua ploioasă din martie în care am ajuns cu o oră mai târziu la ședința de autografe Fangoria din Fnac-ul din Madrid. Cred că ăsta e primul album pe care mi-l amintesc când mă gândesc la muzica din 2009, ‘Absolutamente‘. La câteva zile urma să o cunosc pe solista de la Fangoria, Alaska, și să mă bucur de povești madrilene cu un trecut la fel de ploios și în mare parte auster: nimic din beatul flamboiant din cel al nouălea album de studio al formației. ‘Las Walpurgis te van a llamar‘ și ‘Ensayo para una despedida‘ dar și ‘Más es más‘ sunt preferatele mele pentru fredonatul sub duș. (ascultat: martie, live: -)

Tot în 2009 mi-m testat acut limitele cu ‘Music for Men‘ de la Gossip. E foarte tare albumul ăsta, și cred că după ce dai sonorul mai încet (măcar mental când nu se poate fizic) și asculți ce spune Beth Ditto pe acolo nu e rău deloc. Unde mai pui că avem pe albumul ăsta ‘Love Long Distance‘ și ‘Heavy Cross‘. Cu astea s-a scris istorie în 2009! (ascultat: iunie, live: -)

‘Sounds of the Universe‘ de la Depeche Mode nu e numai albumul la care speram cel mai puțin și aveam cele mai mici așteptări, dar și albumul care mi-a călăuzit pașii prin lume. ‘Fragile Tension‘ este clar melodia mea preferată, asta după ce a detronat melodia pe care Dave Gahan nu s-a hotărât cum s-o cânte live (fix până n-a mai cântat-o deloc), și anume ‘Peace‘ (funny e că și în videoclip începutul e diferit de cel de pe album). E un album nu de nota 10, dar pe acolo pe undeva, are toate ingredientele pentru a nu mă supăra foarte tare dacă ăsta e ultimul album ever Depeche Mode. (ascultat: mai, live: Tel Aviv, Budapesta, Barcelona, Barcelona)

Tori Amos ne-a propus anul ăsta deja două albume, ‘Abnormally Attracted to Sin‘ și ‘Midwinter Graces‘, despre primul nu am decât cuvinte de laudă, tare frumos s-a descurcat Tori cu el, avem un ‘Welcome to England‘ bun cam pentru orice dimineață urbană și un ‘Curtain Call’ care îți cam schimbă viața, avem și un ‘Strong Black Vine‘ care sună infernal de bine live. (ascultat: iunie, live: Viena)

Deși după primele audiții Placebo cu ‘Battle for the Sun‘ am fost deprimat câteva zile, mi-am revenit repede. Albumul nu e rău deloc, poate diferit de ce eram obișnuiți să auzim când tema era Placebo, dar are suficiente puncte de sprijin să fie un album despre care să se scrie mai mult decât câteva rânduri. ‘Devil in the Details’, ‘Speak in Tongues‘ și ‘The Neverending Why‘ sună perfect, adică nici eu n-aș putea să le fredonez mai bine. Și cred că ăsta, cel puțin pentru mine, e un criteriu suficient de bun. Și concertul și interviul cu Placebo rămân pentru mine un moment foarte special din 2009. (ascultat: iunie, live: București)

‘Lungs‘ de la Florence+the Machine este albumul de care îmi pare cel mai rău că l-am descoperit târziu, întrucât turneul lor era deja în zone mai puțin accesibile (gen Australia). Dar cum m-am hotărât deja să-i văd în 2010 la Paris, și sper să nu mă rețină nimic s-o fac, pot să vorbesc despre ‘Lungs‘ ca albumul care m-a convins instant că asta e o formație pe care trebuie s-o urmăresc. De la ‘My Boy Builds Coffins‘ la ‘Girl with one Eye‘, cu temeinice opriri la ‘Drumming Song‘, ‘Rabbit Heart‘ și ‘You’ve Got the Love’, albumul a suferit în scurt timp câteva mii de audiții și acum nu pot decât să fiu nerăbdător să văd cum va fi live. (ascultat: octombrie, live: -)

Mă întreb ce înseamnă ‘Kingdom of Welcome Addiction’ pentru IAMX, că pentru mine știu sigur că înseamnă numai lucruri bune. Îmi pare rău că am ratat prestația lor live de la București, dar sper că vor suna la fel de bine și în 2010 la Madrid. Având în vedere că de ceva timp nu mai concep o zi fără ‘Tear Garden‘ (aka ‘Tiergarten’), ‘You Can Be Happy‘ sau ‘Think of England‘, am dovada clară că e vorba de welcome addiction. (ascultat: mai, live: -)

Și am mai avut Morrissey cu ‘Years of Refusal‘, Manic Street Preachers cu ‘Journal for Plague Lovers‘, Air cu ‘Love 2‘, Lily Allen cu ‘It’s not me, it’s you‘, Imogen Heap cu ‘Ellipse‘, Royksopp cu ‘Junior‘, Patrick Wolf cu ‘The Bachelor‘, The Raveonettes cu ‘In and Out of Control‘, Yeah Yeah Yeahs cu ‘It’s a Blitz‘, Soulsavers cu ‘Broken‘, Pet Shop Boys cu ‘Yes‘, Brett Anderson cu ‘Slow Attack’ și probabil încă alte câteva sute de albume care au făcut 2009 mult mai bogat decât 2008, iar mie mi-au făcut viața mai frumoasă.

Alte concerte din 2009 aici. Ce-am ascultat bun în 2008 aici.

foto: Depeche Mode – Tour of the Universe, Ramat Gan Stadium, Tel Aviv, 10-mai 2009; Depeche Mode – Tour of the Universe – Puskas Ferenc Stadium, Budapesta, 23-iun 2009; Depeche Mode – Tour of the Universe, Palau Sant Jordi, Barcelona, 20-nov 2009; Depeche Mode – Tour of the Universe, Palau Sant Jordi, Barcelona, 21-nov 2009

Nu mi-am închipuit că va fi atât de puternic sentimentul și poate nici atât de addictive, dar după patru concerte Depeche Mode anul acesta nu pot decât să-l aștept pe următorul. Viața mea secretă cu Depeche Mode nu mai este un secret. Parte din planuri au fost zădărnicite (București, Sofia, Porto), chiar dacă Porto s-a dovedit  o vacanță frumoasă. Atâta vreme cât ai cui să-i spui ‘tu ești concertul meu preferat’ nu cred că mai contează dacă lumea se adună sau nu pe un stadion imens sau într-o sală cu o acustică perfectă. Contează, în schimb, fiecare milisecundă de sunet care îți intră prin fiecare por al pielii și rămâne acolo cu tine, până data viitoare.

Setlist:

In chains (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); Wrong (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); Hole to feed (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); Walking in my shoes (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); It’s no good (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); A question of time (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1); Precious (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); Fly on the Windscreen (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); Jezebel (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1); A question of lust (Tel Aviv, Budapesta); Come back (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#2); Peace (Tel Aviv, Budapesta); In your room (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); I feel you (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); In sympathy (Tel Aviv); Enjoy the silence (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); Never let me down again (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); Stripped (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); Master and servant (Tel Aviv, Budapesta); Strangelove (Tel Aviv); Personal Jesus (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); Waiting for the night (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#2); Policy of truth (Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); World in my eyes (Barcelona#1); Home (Barcelona#1, Barcelona#2); Miles away/The truth is (Barcelona#1); One Caress (Barcelona#1); Behind the wheel (Barcelona#1, Barcelona#2); Sister of night (Barcelona#2); Dressed in black (Barcelona#2)

Și totuși melodia pe care am așteptat-o cel mai mult nu am ascultat-o live. Hmm… conține cuvântul ‘warmth’ și are titlul format din patru cuvinte. Primul care ghicește primește un cadou special :-)

Postul ăsta trebuia să se cheme pur și simplu concerte văzute în 2009, partea unu. Că există și partea doi, deși în a doua jumătate a anului mi-am propus să văd mai puține concerte decât până acum. Stau și mă gândesc că unu la mână o conversie profesională nu ține de vârstă, ci de spirit (și măcar parttime m-aș face groupie, dar așa, un groupie transcendental, pentru toată lumea) și doi la mână că eu sunt foarte, dar foarte cuminte: dă-mi o bere și pune-mă pe un stadion și nu mai am nevoie de babysitting. Tadam.

Melotron (București, 24-ian) a fost unul din cele mai revigorante concerte pe care le-am văzut vreodată. Dacă și zilele astea mă trezesc fredonând ‘Liebe ist Notwehr‘ este din cauză că mi-au trezit niște chakre care acum refuză să se închidă. Wenn du jetzt gehst, dann bleib ich hier’ este lucrul la care mă pricep eu cel mai bine.

Diary of Dreams, In Strict Confidence, Das Ich (București, 14-feb) mi-a plăcut maxim. Ca și la Melotron, am făcut parte și din echipa organizatorică și mi-a plăcut foarte tare publicul și festivalul în sine a fost unul foarte reușit. Pe bune. Iar asta sună live atât de bine că aș vrea un concert numai cu melodia asta pe repeat.

Jane Birkin (Madrid, 02-mar) intră la categoria concerte-cadou, cred că ăsta e cel mai frumos cadou pe care cineva l-ar putea primi vreodată.

Covenant (Madrid, 06-mar) a avut multă adrenalină, sala Heineken este genul de locație de concert pe care l-aș vrea și în București (seamănă mult cu Melkweg din Amsterdam), pentru că acustica e perfectă pentru genul de concert -1000 spectatori și combinația bar & sală de concert este genială. Știu că teoretic în afară de ‘Bullet‘ nu cunoșteam mare lucru despre Covenant, dar  prestația live a copiilor de la Covenant m-a convins să ascult mai mult decât un hit halucinant.

Grimus (București, 10-apr și București 1-iul) e genul de concert pe care l-aș recomanda oricui întreabă ce înseamnă muzica românească azi. După 5 concerte Grimus încă îl aștept și pe următorul, și asta, cel puțin pentru mine, este suficient.

The Yeah Yeah Yeahs, dar și Terry Poison (Tel Aviv, 10-mai) în deschidere pentru Depeche Mode au fost niște surprize foarte plăcute. Clar, pentru the Yeah Yeah Yeahs, dacă recrutează groupies, eu mă înscriu. Dar nici Terry Poison nu sunt mai prejos. Uite, melodia asta aș schimba-o pe viața mea sexuală!

Depeche Mode (Tel Aviv, 10-mai) a fost concertul pe care l-am așteptat cel mai mult și n-am fost dezamăgit nici măcar o secundă. Nu știu de ce, dar știam dinainte că viața nu are sens fără un ‘Peace’ sau un ‘Precious’ live. Și dacă pot, o să repet experiența asta ori de câte ori pot. Mai ales în compania potrivită.

Depeche Mode (București, 16-mai) anulat :(

Depeche Mode (Sofia, 18-mai) anulat :(

Sinead O’Connor (București, 11-iun) no comment.

Kraftwerk (București, 12-iun) a fost interesant, iar interesant a fost (sau este) cuvântul pe care-l folosesc eu când nu sunt neapărat interesat.

Placebo (București, 21-iun) a fost una din cele mai frumoase zile din anul ăsta, începând cu băieții de la Placebo, cu interviul, cu Cristian, cu Traian și Diana, cu un concert epocal și cu o fugâ în noapte înspre …

Depeche Mode (Budapesta, 23-iun), unde am avut parte și de concertul Žagar, ceva deosebit, ce să spun. Foarte fain revizuit ‘Tour of the Universe’, highlighturile rămân pentru mine cele două prestații live menționate anterior, dar și un ‘Walking in My Shoes’ care te năucește, și un ‘Never Let Me Down Again’ de zile mari.

Polarkreis 18 (București, 1-iul) a fost foarte energetic și foarte simțit, și s-a soldat cu asta. Eu bănuiam ceva, dar e bine să ai și în scris. Nu se știe niciodată când ai nevoie de o hârtie ca asta.

Depeche Mode (Porto, 11-iul) anulat :(

Pentru restul anului intenționez să-mi cizelez cariera de groupie cu Madonna, Tori Amos, Depeche Mode, dar și Jay Jay Johanson. Și sper că vor mai fi ceva concerte la care să vreau să mă duc.

Duminică seara m-am întâlnit la concertul Placebo cu @traiu. Marți dimineața îmi beam cafeaua undeva în centrul Budapestei și m-am întâlnit cu @traiu. Și nu, nu stabilisem ora și locul. L.E. Versiunea lui diferă puțin, dar totuși: iată.

Tot din seria coicindențe, un prieten mi-a indicat un site dedicat bărbaților cu un fetiș tech (bărbați & iPhones, ce combinație cool) și am descoperit acolo inclusiv poza unui ex. Trăim într-o lume infinit de mică.

Interviul cu Placebo (+/- Molko) a fost foarte fain. Am avut o serie de emoții nemotivate, dar cum interviul este pentru presa scrisă, nu o să apară acolo și tremurul din vocea mea. Stefan este exact așa cum mi l-am închipuit, Steve este foarte tare, Molko cerea distanță și toată lumea i-a acordat-o. Nu le-am spus că acum zece ani și mai bine caseta mea cu albumul ‘Without You I’m Nothing’ s-a demagnetizat de atâta ascultat. Este puțin ireală intruziunea reală a celor care au avut un rol formativ în viața ta. P.S. Mulțumiri lui Cristian că a fost alături de mine la interviu.

Dacă n-ați ascultat Žagar, poate e momentul. Eu recunosc că n-am auzit de ei (poate de fapt sunt celebri și recomandarea mea e nulă), dar live sună genial. Ăsta e un punct de plecare bun.

Concertul Depeche Mode de la Budapesta (23-iun) a fost mult mai bun decât cel din Tel Aviv (10-mai), dar îl aștept și pe cel din Porto (11-iul). ‘Peace’ a început să sune mai bine live, după ce pentru concertul de la Tel Aviv a trebuit să se schimbe linia melodică pentru a putea fi cântată pe scenă. Și vestea bună este că un turneu Depeche Mode nu mai este despre ‘pain and suffering in various countries‘. Dacă ar trebui să definesc turneul ăsta cu un tagline, aș spune că este vorba de ‘chanting peace in various countries’. În orice caz: mi-a părut extraordinar de bine să fiu acolo. Nu o să neg niciodată sentimentul de apartenență pe care ți-l dă un concert uriaș. Mai ales în ploaie.

Am trimis cărțile câștigătorilor concursului J.O.A.C.A.D.E.A.M.I.N.E. Doi dintre ei au confirmat primirea cărților (și s-au și bucurat), aștept și a treia confirmare. P.S. Știați că Poșta Română S.A., cu excepția front-deskului, funcționează foarte bine și are servicii incredibil de ieftine? Mai au mult de lucrat la capitolul amabilitate și ajutor la ghișeuri, dar în rest totul e în regulă. Da, e greu să trimiți o carte poștală sau să-ți ridici un colet de la amazon.com, dar în rest jos pălăria pentru serviciile lor.

Mi s-a sugerat să mai organizez concursuri; dacă o să o mai fac, o să o fac tot așa necomercial și necomandat de vreo entitate care știe ce e internetul. Mă mai gândesc.

Am început să încap într-un singur bagaj de 5kg pentru o săptămână.

V 3.0 la iPhone este scary și cu excepția funcției shake-to-shuffle nu găsesc nimic interesant la ea.

M-am uitat la toate videos cu Capucha. Puteți să începeți de-aici dacă nu știți cine e. Aproape am terminat design-ul de tshirt cu ‘And the hippo was allergic to magic‘.

Am terminat de citit selecția de poezii a lui Adrienne Rich ‘The Fact of a Doorframe‘ și în continuare cred că Adrienne este una din vocile cu care rezonez cel mai bine când vine vorba de poezie. Și am recitit ritual Jurnalul lui Mihail Sebastian. Și am uitat ‘The Complete Plays‘ ale lui Sarah Kane într-o cafenea. Găsitorului recompensă.

Pearl de la Zeigeist a revenit cu un proiect nou (Pearl Fiction) care mă dezamăgește. Să vedem ce urmează.

Mâine se împlinesc șapte ani de când beau cafea fără zahăr.

Îmi caut ochelari și nu găsesc niciun model care să mi se potrivească sau să-mi placă. Aș vrea să scap din paradigma lookului geek pe care mi-l dau ochelarii.

Mi-am dat seama că nu mai pot să scriu de mână pentru că mă doare fiecare rotocol și fiecare codiță. Și tind să scriu fără diacritice inclusiv când scriu de mână. Asta e grav.

I’m leaving bitterness behind

Nu ştiu când a început viaţa mea secretă cu Depeche Mode. Îmi amintesc o vreme în care muzica lor îmi era vag cunoscută. Îmi amintesc o tabără de vară într-un oraş care nu mai e pe harta mea şi un băiat care a scrijelit pe interiorul uşii dulapului ‘Depeche Mode’ şi toată grupa de vârstă 11 ani se întreba ce înseamnă. Îmi amintesc şi că mă simţeam uluitor de singur, poate pentru prima dată, iar muzica nu era o opţiune.

Look at the frequencies of which I vibrate

Prima dată când mi-am dat voie să am o viaţă secretă cu Depeche Mode a fost acum zece ani. O fugă autistă înspre un mine pe care mi-era greu să-l accept. Nu a fost muzica mea preferată, aşa cum muzica pe care ştii că poţi plânge nu poate fi muzica ta preferată niciodată. Dar, în întuneric, mici explozii de lumină care încep în umeri şi se termină în sex, îţi spun că s-a întâmplat ceva. Că ai auzit ceva, chiar dacă ai părut insensibil. Şi că lucrurile n-au mai fost la fel de atunci.

There is no space for the regrets I will remember to forget

Şi atunci mi-am dat seama că n-are rost să mă mint. Că dacă eu aleg să trăiesc muzica în felul ăsta, nimeni nu o să-şi dea seama şi chiar nimeni nu o să mă judece. Nici prietenul de care m-am despărţit într-o conversaţie monosilabică, cu mici icnete de neputinţă: eram pe canapea, dar eu stăteam de fapt cu Dave şi ne uitam la nişte home videos şi trăgeam nişte concluzii mai puternice decât noi. Nici prietenul căruia îi mărturisisem că Dave is someone, un alt fel de a spune, Dave is the one (deşi el se pare că nu ştie încă asta), eram cu el în maşină şi aveam vagi resentimente de behind the wheel, o luptă cu odgonul la care din nou nu voiam să particip.

There is radar in my heart I should have trusted from the start

Povestea devine prea lungă. Şi încă nu mă hotărăsc să o închei. La un moment dat Viviana mi-a dovedit că are sens să crezi în Dave şi după pe mulţi alţi oameni care nu m-au făcut să mă simt mai puţin singur, doar mai puţin insolit. Încă mai cred că Dave mi-a pus o cărămidă pe piept şi că respir cu greu clipă de clipă şi că e vina lui. Că la un moment dat am fost slab şi am ales să văd lucrurile prin prisma a altceva şi a altcuiva pentru că a fost mai uşor. Dar nu mă judec cu atâta asprime. Îmi plac momentele din viaţa mea secretă cu Depeche Mode.

Later edit: De trei zile ascult pe repeat, după bunul meu obicei, ‘Peace’. Un Kyrie Eleison care, în măsura lucrurilor mele, mă mântuie într-o religie personală. O melodie care îmi termină istorii începute şi avortate în anii ’80. În care mă aflu şi eu şi încet încet sunt din ce în ce mai puţin captiv în istorie.

Vara asta am planuri mari. Este vara mea cu Depeche Mode. O viaţă care devine brusc mai puţin secretă. Tel Aviv, Bucureşti, Budapesta şi Porto. Peace will come to me.