Ca orice alt cetățean al lumii urbane și contemporane, simt nevoia de a fi conectat și la zi – o nevoie pe care nu am chestionat-o niciodată din punctul de vedere al justificărilor (o fi bine, o fi rău), dar de al cărei potențial m-am folosit și mă folosesc. Cu riscul de a părea superficial, mă bucură fiecare feature nou adăugat lumii virtuale și în general îmbrățișez orice ne face traiul mai simplu și mai coerent, fiecare update, fiecare nouă posibilitate tehnică, fiecare formă de integrare a intereselor noastre într-o formă mai simplă și mai igienică (și în timp real) – în fine, fiecare din lucrurile pe care mizează produsele tehnologice cu care lucrăm în ziua de azi. Îmi place să export evenimentele din Facebook în calendarul personal, îmi place să pot scana cu iPhone-ul codul de bare al cărților pe care pe urmă le așez frumos în rafturi pe Goodreads; cărți pe care le cumpăr electronic cu un singur click în ziua în care se lansează, îmi place să import date de naștere și să setez remindere*, îmi place să citesc realități efemere pe Twitter.

Că există, de fapt, un fals sentiment de atotputernicie și că într-un fel sau altul igiena relațională tinde să fie coerentă în viața virtuală, cu toate că nu am făcut același progres pe care l-a făcut tehnologia ultimilor ani și că în viața reală nu e încă la fel de ușor să-ți schimbi status-ul de relație, să unfriend pe cineva sau să te alături unei cauze – toate acestea sunt lucruri la care mai avem de lucrat. În mare parte ține de calitatea umană a fiecăruia și de intenția (sau capacitatea?) de fi cu picioarele pe pământ în timp ce butonezi la un smartphone, pad sau alt portabil de ultimă generație. Nu o să spun niciodată că e superficial să fii conectat, dar o să mă întreb întotdeauna ce se întâmplă cu noi, cu afinitățile și cauzele noastre după ce turn off. Pentru că viața e unul din puținele lucruri de care sunt sigur că nu le poți turn off. Și continuă, așa cum îmi place mie, serioasă sau neserioasă, conformă sau neîmblânzită.

Câteva răspunsuri și câteva întrebări de bun simț pe tema aceasta are Jonathan Franzen, într-un frumos articol din The New York Times (28-mai), sugestiv intitulat “Liking is for Cowards. Go for What Hurts.”.  Despre articol a mai scris Cristina.

* Zilele de naștere ale prietenilor le trec cu drag în iCal, setez emailuri automate care-mi reamintesc să le urez la mulți ani, și le trec end date: never, pentru că prietenii mei nu mor niciodată. Același sentiment de nevinovată atotputernicie pe care, după câteva cicluri tehnologice de transfer ale respectivului calendar de pe device pe device, viața îl va contrazice cu siguranță.

Anul trecut pe wishlist-ul de ziua mea de naștere s-a aflat și o pernă. Asta până să-mi dau seama că deși animația se dorea sugestivă, partea creepy era când perna se târa până în pat. Altfel, îi găseam toate virtuțile pe care i le găsise și creatorul ei. Perna-boyfriend a rămas ca un fel de metaforă pentru mine: exemplifica atât de bine părțile lipsă din puzle-ul sentimental și rezolva cât se poate de igienic nevoi naturale pe care la un moment dat sau altul traiul urban nu te lasă să ți le satisfaci după bunul plac.

Imaginația mea trebuie că e foarte săracă dacă mizează pe o pernă pentru asta. Azi ‘răsfoiam’ iTunes shop-ul căutând o aplicație pentru last.fm scrobbling on-the-go (am găsit-o: iScrob) când la related searches am găsit asta:

Un tamagochi android, wow, cu care poți interacționa: îți poți seta timpi de conversație, îl poți programa să te sune, să îți spună fix ce vrei tu, în mod esențial știe să asculte (dar ce boyfriend din viața reală nu știe să asculte) și mai ales începând cu versiunea 1.2 numărul mare de poze adăugate nu mai îngreunează aplicația! Tot începând cu aceeași versiune, îi poți crea până la 32 stări emoționale diferite de care să te bucuri numai tu.

Nu știu care parte din noi nu mai funcționează de avem nevoie de un app cum este cel de mai sus, dar știu sigur că viitorul nu poartă tricou, face fix ce vrei tu și poți trăi oricând iluzia unei versiuni mai bune la un click sau tap distanță.

Duminică seara m-am întâlnit la concertul Placebo cu @traiu. Marți dimineața îmi beam cafeaua undeva în centrul Budapestei și m-am întâlnit cu @traiu. Și nu, nu stabilisem ora și locul. L.E. Versiunea lui diferă puțin, dar totuși: iată.

Tot din seria coicindențe, un prieten mi-a indicat un site dedicat bărbaților cu un fetiș tech (bărbați & iPhones, ce combinație cool) și am descoperit acolo inclusiv poza unui ex. Trăim într-o lume infinit de mică.

Interviul cu Placebo (+/- Molko) a fost foarte fain. Am avut o serie de emoții nemotivate, dar cum interviul este pentru presa scrisă, nu o să apară acolo și tremurul din vocea mea. Stefan este exact așa cum mi l-am închipuit, Steve este foarte tare, Molko cerea distanță și toată lumea i-a acordat-o. Nu le-am spus că acum zece ani și mai bine caseta mea cu albumul ‘Without You I’m Nothing’ s-a demagnetizat de atâta ascultat. Este puțin ireală intruziunea reală a celor care au avut un rol formativ în viața ta. P.S. Mulțumiri lui Cristian că a fost alături de mine la interviu.

Dacă n-ați ascultat Žagar, poate e momentul. Eu recunosc că n-am auzit de ei (poate de fapt sunt celebri și recomandarea mea e nulă), dar live sună genial. Ăsta e un punct de plecare bun.

Concertul Depeche Mode de la Budapesta (23-iun) a fost mult mai bun decât cel din Tel Aviv (10-mai), dar îl aștept și pe cel din Porto (11-iul). ‘Peace’ a început să sune mai bine live, după ce pentru concertul de la Tel Aviv a trebuit să se schimbe linia melodică pentru a putea fi cântată pe scenă. Și vestea bună este că un turneu Depeche Mode nu mai este despre ‘pain and suffering in various countries‘. Dacă ar trebui să definesc turneul ăsta cu un tagline, aș spune că este vorba de ‘chanting peace in various countries’. În orice caz: mi-a părut extraordinar de bine să fiu acolo. Nu o să neg niciodată sentimentul de apartenență pe care ți-l dă un concert uriaș. Mai ales în ploaie.

Am trimis cărțile câștigătorilor concursului J.O.A.C.A.D.E.A.M.I.N.E. Doi dintre ei au confirmat primirea cărților (și s-au și bucurat), aștept și a treia confirmare. P.S. Știați că Poșta Română S.A., cu excepția front-deskului, funcționează foarte bine și are servicii incredibil de ieftine? Mai au mult de lucrat la capitolul amabilitate și ajutor la ghișeuri, dar în rest totul e în regulă. Da, e greu să trimiți o carte poștală sau să-ți ridici un colet de la amazon.com, dar în rest jos pălăria pentru serviciile lor.

Mi s-a sugerat să mai organizez concursuri; dacă o să o mai fac, o să o fac tot așa necomercial și necomandat de vreo entitate care știe ce e internetul. Mă mai gândesc.

Am început să încap într-un singur bagaj de 5kg pentru o săptămână.

V 3.0 la iPhone este scary și cu excepția funcției shake-to-shuffle nu găsesc nimic interesant la ea.

M-am uitat la toate videos cu Capucha. Puteți să începeți de-aici dacă nu știți cine e. Aproape am terminat design-ul de tshirt cu ‘And the hippo was allergic to magic‘.

Am terminat de citit selecția de poezii a lui Adrienne Rich ‘The Fact of a Doorframe‘ și în continuare cred că Adrienne este una din vocile cu care rezonez cel mai bine când vine vorba de poezie. Și am recitit ritual Jurnalul lui Mihail Sebastian. Și am uitat ‘The Complete Plays‘ ale lui Sarah Kane într-o cafenea. Găsitorului recompensă.

Pearl de la Zeigeist a revenit cu un proiect nou (Pearl Fiction) care mă dezamăgește. Să vedem ce urmează.

Mâine se împlinesc șapte ani de când beau cafea fără zahăr.

Îmi caut ochelari și nu găsesc niciun model care să mi se potrivească sau să-mi placă. Aș vrea să scap din paradigma lookului geek pe care mi-l dau ochelarii.

Mi-am dat seama că nu mai pot să scriu de mână pentru că mă doare fiecare rotocol și fiecare codiță. Și tind să scriu fără diacritice inclusiv când scriu de mână. Asta e grav.

Mi-am scos toate cărțile din bibliotecă cu intenția să le rearanjez pentru că din nesimțire toate cărțile cumpărate de la începutul anului (poate 100? 200?) se aflau pe pat, pe lângă pat, stivuite pe pervaz, în coșul de rufe murdare, prin genți sau chiar în pungile și sacoșele eco în care le cumpărasem sau cutiile de la amazon.com, stivuite sau aruncate, îndoite sau intacte, prăfuite sau nu. 

De fiecare dată când fac asta sunt conștient că ce urmează este să stau turcește pe podea și în loc să găsesc vreun criteriu după care să aranjez cărțile din bibliotecă (cele citite evident în locuri mai ascunse pentru a-mi cenzura dorința de a le reciti), mă trezesc răsfoind după paragraful ăla sau minunându-mă de încă un bilet de avion sau de concert sau chiar de o scrisoare în cazurile fericite care au fost lăsate expres de ultimul cititor (io) acolo ca acum să pot să depăn amintiri. Mă iubesc când fac asta. Sunt zile în care este mai bine să-mi amintesc decât să-mi creez material de amintiri. Altă variantă să țin timpul istoric în loc n-am și nici nu-mi doresc. Sunt zile ca asta, în care e legitim să vreau să stau închis în casă. Și există șansa să fac din asta o poveste foarte lungă, dar aș prefera să nu. Azi cel puțin. 

Am dat deci și peste două sacoșe cu un mesaj asemănător. Prima e de la Waterstone’s din Bruxelles și poartă tagline-ul What’s your story? A doua e de la Steimatzky din Tel Aviv și tagline-ul spune Mah ha-sippur shelkha/shelakh? Sheli ba-sakit.(*) cu variația Yesh li roman. Ba-sakit. (**), și mă gândeam, cu cărți din geantă sau fără, cum ne cărăm toți povestea în sacoșe, genți, pungi, poachuri, backpackuri, poșete, rucsacuri și mi s-a făcut brusc frică de oamenii care merg cu mâinile în buzunar (***).

Unde e povestea lor? 

(*) Care este povestea ta? A mea este în sacoșă. 

(**) Am o aventură. În sacoșă. 

(***) Excepție fac cei care au un palm, blackberry sau iPhone și pot face dovada a minim 10 cărți electronice pe device-ul respectiv. 

L.E. Soundtrackul meu de azi, deloc întâmplător, este un repeat. Îmi place să repet dacă asta mă ține departe de ce e nou și automat dăunător.

Nu vă supărați, aveți ceva similar pe gay?

Asta e o întrebare pe care am formulat-o printre hohote de râs în decembrie la Amsterdam. De atunci caut chestii ‘pe gay’ cam peste tot unde merg. În fine. Cum sunt destul de darnic cu mine, mi-am achiziționat un iPhone (ca statement de criză economică) și una din primele probleme de utilizare ridicate de jucăria asta a fost personalizarea lui. După ce a trecut valul de personalizări inerente, mi-am dat seama că până și Macbookul meu e mai gay decât iPhone-ul și am pornit în căutarea de aplicații gay pentru iPhone. Rezultatele sunt mai jos: 

1. Dial Boyfriend: dacă vrei să nu mai treci prin tot meniul de telefonie până ajungi la agendă, nume, butoane de apel – un singur clic și apelul e în desfășurare. 

2. iScopes: horoscop zilnic, inclusiv cu secțiune horoscop gay. Azi îmi zice: ‘o să te simți expansiv și iubitor. Dar nu te aștepta ca toată lumea să îți îmâpărtășească sentimentele. Nu trebuie să-ți pese prea mult dacă se opun îmbrățișărilor tale sau îți indică unde să-ți bagi interpretarea ‘Over the Rainbow’. 

3. My Boyfriends: asta e o aplicație supercool dacă ai mai mulți boyfriends și nu mai știi care e care sau care sunt preferințele lor. La toate rubricile (la care mai poți adăuga și tu și alte rubrici) poți introduce text și adăuga poze. E o aplicație pe care aș fi dorit să o am acum câțiva ani când nu reușeam neam să rețin un număr de mașină. Acum tot ce trebuie să fac este să fac o poză la placa de înmatriculare și să o salvez la boyfriendul respectiv. La fel și cu melodiile preferate și cu toate celelalte detalii pe care ți le oferă el sau ei. 

4. Little Black Book: este atât de gay! Nu numai că e autoironică (are inclusiv o rubrică: ‘ne-am întâlnit la…’ unde poți bifa ‘(nu) ne-am culcat din prima’, dar are și o groază de alte rubrici care mă fac să mă gândesc că e o aplicație făcută de bărbați pentru bărbați. 

5. Hunk du Jour: pentru un model pe zi. Adaug la asta, cu zâmnetul pe buze, culmea obiectivării, poți să rate-uiești modelele de la 1 la 5 stele. Nu cred că e model gay sau straight, de modă sau porn, care să le fi scăpat creatorilor. 

6. iPropose (Gay edition): este o aplicație prin intermediul căreia poți face declarații de dragoste prin sms sau mms sau chiar cereri în căsătorie. O să o păstrez, cine știe! 

7. GayCities: un fel de Spartacus electronic, doar că e mai personal puțin, întrucât locațiile adăugate sunt verificate de utilizatori. Și Bucureștiul este pe harta din GayCities cu un review pozitiv la Soho. 

8. Gaydar: nu pot să certific că funcționează, în mod ideal funcționează ca un gaydar în limita de 100 m pe care o permite 3g-ul, dar, în mod ideal, trebuie să zbârnăie obsesiv dacă alt posesor de iPhone cu aplicația Gaydar instalată e în zonă. Mă gândesc totodată cât de repede se epuizează bateriile într-un local gay și snob. 

9. Pride: este un screensaver curcubeu tare drăguț, cu efecte de whirl. 

10. CoolGuy: adevărul este că visam la o astfel de aplicație de ceva vreme, în numele tuturor hainelor din rafturile de sus și din spate ale dulapului, la care practic nu ajung niciodată. În esență, îți duci orice item la fotograf (glumesc, le faci poze chiar cu telefonul), le salvezi cu tag-ul necesar (primăvară/toamnă, top, bottom, accesoriu) în dulapul virtual, după care le selectezi, vezi outfit-ul final (pe care poți să îl și salvezi) și asta e! Ți-ai ales ținuta din vârful patului. Singurul dezavantaj este că nu, aplicația nu-mi spune și unde se găsesc hainele respective.