100% bunăvoință. În vacanță, relaxat, primesc un telefon. O doamnă se prezintă din partea BRD și îmi spune că o bătrână clientă, aproape oarbă (!) a depus bani în contul meu. Simțul narativ al doamnei e ascuțit: clienta care nu mai vede aproape nimic a completat greșit o cifră și și-a depus banii la mine în cont. Nu, nu poate să îi retragă ea (eu imediat am oferit soluția cu zâmbetul pe buze), trebuie să mă duc eu voluntar să depun banii în contul doamnei.

90% bunăvoință. Dacă doamna respectivă nu face parte dintr-o schemă de fraudare, înseamnă că nu e niciun rău să verific. De altfel, să depun voluntar bani în contul cuiva e o acțiune fără undo. Iau singura adresă de mail de contact de pe site-ul BRD, scriu povestea de mai sus și cer datele de contact ale unei persoane cu rol decizional în sucursala respectivă să-mi confirme în scris istoria.

50% bunăvoință. Doamna cu putere decizională mă sună și mă întreabă cum am tupeul să fac acuze fără să mă informez. O anunț că eu sunt client, dumneaei prestator și între noi nu există nicio verigă: asta fac, mă informez, partea cu acuzele îi aparține. De ce nu m-am dus la o sucursală dacă voiam să mă informez? Pentru că în comparația 1h drum la/de la o sucursală și 1m distanță de scanner și computer, varianta a doua câștigă. Plus, nu eu am o problemă. Iar tonul și atitudinea mă fac să cred că sunt îndreptățit.

20% bunăvoință. Nu îmi poate trimite formularul completat de bătrâna clientă cu mână tremurândă și care a greșit o cifră și zbang! banii în contul meu. E comunicare confidențială client-bancă. OK, nici eu nu pot să mă duc să depun benevol bani într-un cont care poate aparține unei rude sau unui cunoscut al unui angajat BRD. Îi explic cum văd eu lucrurile:

Scenariu #1:

Există un formular de depunere numerar. Conține în format standard nume beneficiar, număr cont, nume și CNP deponent. Doamna nu mă cunoaște, deci nu a completat numele meu. Dead end. Sunt contrazis.

Scenariu #2:

Nu există un formular de depunere numerar. Tranzacția, dacă s-a făcut, s-a făcut prin interogare la ghișeu (mi s-a mai întâmplat și mie). Nu pe vorbe și numere de cont din memorie, ci cu buletin și card în mână. Cum clienta care abia mai vede, săraca, nu a sărit peste tejghea și a introdus ea numărul meu de cont, greșeala a fost a angajatului care a introdus datele. Eu nu plătesc pentru greșelile nimănui. Sunt contrazis din nou.

Deznodământ. La scurt timp primesc mail că angajatul care a făcut greșeala (brusc se făcuse o greșeală de către un angajat BRD după ce au încercat zile la rând să scoată bani de la mine) a reparat-o. Fără prea multe explicații, nu mi se spune despre lupta grea din ființa sa, ca timp de o săptămână să terorizeze un client din cauză că nu poate să-și accepte vina. Mi se mulțumește. Totul încăpea într-un tweet.

Eu rămân cu 1h din viață furată de niște incompetenți care se acoperă unii pe alții timp de o săptămână și 29 ron extra în cont pe care, minus comisionul bancar de retragere/transfer o să-i depun pentru o cauză caritabilă. Măcar o faptă bună să facă angajatul incompetent BRD.

Dl. Șotron a fost tare drăguț și a migălit niște nori de cuvinte pe baza blogului meu. Despre modalitatea exactă pe care a folosit-o ca să ajungă la aceste cuvinte-cheie va trebui să-l întrebați chiar pe el, să nu uităm că este foarte resourceful și a meșterit un tool să afle care sunt cuvintele de peste 4 litere care apar cel mai des în cântecele Madonnei (link). Mie mi-au plăcut mult imaginile formate din cuvinte pe care le-a făcut dl. Șotron și m-am gândit să le pun și pe blog (că la mine pe pinboard sunt deja!). Mulțumesc, Cosmin!

(Managementul genții pentru începători)

Dacă ați învățat să vă gestionați geanta de zi cu zi, înseamnă că sunteți gata pentru etapa a doua. La nivel intermediar se studiază bagajul pentru vacanță. Am luat o durată de vacanță de o săptămână și mi-am revăzut checklistele de vacanță. Iată rezultatul:

(a) must-have: pașaport/carte de identitate, bani, card, bilete, asigurări, telefon/telefoane (și încărcător/încărcătoare dacă durata călătoriei e mai lungă decât viața cunoscută a bateriei)

(b) Internet și foto (opțional): laptop, încărcător de laptop, stick internet, căști audio, hard extern, cititor carduri, card foto, cameră, trepied, acumulatori, încărcător

© igienă: șervețele, șervețele umede, șervețele pentru ochelari, săpun lichid, pastă de dinți, periuță de dinți, floss, în funcție de locație: prosoape, geluri, șampon, cotton tips, talc, deo, parfum, cremă mâini, cremă protecție solară (oriunde mergi vara)

(d) îmbrăcăminte & încălțăminte: flipflops (am ajuns la concluzia că sunt buni și atunci când n-aveai nici cea mai mică intenție să-i porți), ochelari soare, eșarfă, pălărie/șapcă (sau ambele), impermeabil, pulover, tricouri, ciorapi, boxeri, pantaloni scurți și lungi

(e) miscellanea: geantă de zi cu zi, acadele, mints, carte de citit, jocuri, earplugs, bandaids, medicamente, prezervative, energy bars

Regulile lui Octavian pentru un bagaj perfect:

• Hainele groase sunt excluse din start, indiferent de sezon. Strategia mai multor straturi e mai util pentru temperaturi schimbătoare interior-exterior decât un singur item voluminos.
• Asigurarea medicală nu e opțională. După servicii medicale la Bruxelles de ziua mea și la Barcelona de Crăciun nu recomand nimănui să plece nicăieri fără asigurare medicală.
• Dacă ai de gând să faci shopping, ai putea să-ți iei în bagaj haine de care nu ți-ar părea rău să le lași în urmă. Având în vedere că românii sunt unii dintre puținii care fac distincția între haine de casă și de stradă (nu și Sunday best, atenție), nu e o idee rea să lași în urmă haine sau încălțăminte dacă tot te întorci cu altele înapoi.
• Pe avion ai întotdeauna la tine periuță de dinți și lenjerie curată. Bagajul de cală nu se știe niciodată când ajunge.
• Bagajul se face după ce ai verificat ce facilități ai la cazare.
• Gelurile de duș și șamponul mostră din reviste sunt perfecte pentru călătorii.
• Pentru obiectele de igienă de dimensiuni mari (șampon, deo, pastă dinți) păstrați înainte de călătorie recipientele din care ați consumat jumătate+ și începeți recipiente noi acasă.
• Pentru tricouri, ciorapi și boxeri regula este: numărul de zile plus unu. Dacă nu e regulă, e superstiție, dar tot bună e.
• Nu e nevoie să pui în pungi chestiile din bagaj (mai puțin încălțămintea, cred), sinergia bagajului depinde de libera mișcare a fiecărui item.
• Aparatul de ras poate lipsi din bagajul de o săptămână. Barba de o săptămână nu e înspăimântătoare.
• Dacă te cazezi la hostel, ideal ai la tine o față de pernă. Nu ocupă mult spațiu și la întoarcere o folosești drept sac pentru rufele murdare.
• Șervețelele umede sunt perfecte pentru peste 10 situații de care te lovești când călătorești.
• Ia jumătate din lucrurile de care ai nevoie și de două ori mai mulți bani decât este nevoie e o regulă de aur.
• Ebook readerele sunt un tovarăș tare bun la drumurile lungi, nu ai cum să spui că te plictisești de singura carte din bagaj.

Wikipedia îmi spune că în multe orașe ale lumii îndrăgostiții prind lacăte de garduri sau în alte locuri publice prielnice. Mai mult, în unele orașe se preferă gardurile care limitează podurile, astfel încât ritualul să fie încununat de aruncarea cheii lacătului în apă. Romanul ecranizat al lui Federico Moccia, ‘Ho voglia di te’, care se presupune că a lansat moda, intră și el pe lista mea de lectură (sursa).

Nu pot să cred că în București oamenii nu se iubesc și mă miră lipsa mea de cunoștințe de geografie emoțională a orașului: poate gardul cu lacăte ale iubirii există în București, neștiut de mine. Help?

Poza este de pe Velkoprevorske Namesti, din Praga, un moment drag mie fotografiat de Viviana.

Contest time! Câștigă ‘Eating Animals’ de Jonathan Safran Foer, oferită de Books Express, cartea care pe mine personal m-a convins acum 8 luni și 19 zile sa incerc să fiu vegetarian. Și am reușit.

Concursul se adresează non-vegetarienilor și constă într-o întrebare simplă: de ce ai deveni vegetarian? Așteptăm răspunsurile voastre până marți 17-aug seara, pe pagina de Facebook Joacadeamine, când Ina Todoran (http://floridecires7.blogspot.com/) va desemna răspunsul câștigător. Succes!

P.S. Participarea la sau câștigarea concursului nu vă obligă să deveniți vegetarieni!

Se ia cartea preferată. Poate să fie și cartea care nu ți-a plăcut și de care vrei să scapi, dar în cazul de mai jos este cartea preferată. Mai ai nevoie de hârtie de ambalaj sau o pungă de cadouri, de foarfecă și de etichete sau bandă adezivă. Ca în exemplul de mai jos:

Bananele și Nurofenul sunt opționale. Apoi se introduce cartea în pungă. Această acțiune nu trebuie să vă ia prea mult timp:

Apoi se alege un sticker pentru închiderea pungii de cadouri. Eu n-am la îndemână decât stickere cu îngeri. O să îl aleg pe cel mai nereligios dintre toți:

Și apoi se specifică pentru cine este cadoul:

*

Acest post a fost inspirat de o căutare la mine pe blog. Și dacă tot a căutat cineva cum se împachetează un cadou? și tot aceeași persoana a căutat răspunsul la întrebarea care e cartea mea preferată? m-am gândit să ofer cadou cartea mea preferată.

Cui? Uneia dintre persoanele care se conectează sau s-a conectat deja la pagina de Facebook Joacadeamine.

Când? Marți, 10 august, orele 21:00.

Cum? Prin tragere la sorți a unui număr generat aleatoriu*.

*

Persoanele care se conectează la pagina de FB sunt păstrate într-o listă cronologică. Numărul de ordine este dat de la 1 la n, unde n este numărul de persoane conectate. La joacă!

Oh No Ono ‘Swim’, regia: Adam Hashemi / Danemarca / 2009, Futureshorts Youtube Channel, 22-iul 2010

Geekism de București: Pentru siguranța cetățeanului terestru, vom apela la cetățeni ai galaxiei, în special la cei care știu cum stă treaba.

Nu numai la București, ci și prin lume (#1, #2 și cine știe ce-o mai urma). Iar eu care credeam că numai cauzele sortite pieirii ajung să fie cargo cults pe stickere.

În urmă cu un an puneam o întrebare la care multă lume s-a grăbit să răspundă: ‘Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?’.  Am dat şi eu răspunsurile mele stângace şi copilăreşti, cu care am avut suficient timp să nu-mi fie ruşine. Ba, chiar le repet.

Sandra Scarlat de la ‘Adevărul’ are în A2-ul de azi un frumos editorial despre copii şi aspiraţiile lor, ‘Ce vrei să te faci când creşti mare?’. Am răspuns şi eu la nişte întrebări şi am făcut-o cu plăcere: atunci când faci ceva cu pasiune, nici discursul despre muncă nu e unul deloc neplăcut. A fost o ocazie frumoasă să-mi amintesc că e bine să ai întotdeauna dorinţele la tine, ca nu cumva să uiţi cine eşti, de unde ai plecat şi unde ai ajuns.

Ediţia în print vă invită să citiţi online povestea unui adult care a devenit ce şi-a dorit.

P.S. Cartea mea de vizită, în beta, aici.

1967. Patti Smith pleacă din New Jersey și se stabilește la New York. Stabilit nu e cuvântul cel mai potrivit, având în vedere perioada petrecută pe străzile metropolei în căutare de hrană, un loc de dormit și o persoană cu care să schimbe câteva vorbe. Lucrurile iau o întorsătură pozitivă abia atunci când Patti îl cunoaște pe Robert Mapplethorpe. Alături de acesta își caută vocea artistică, trăiește sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970 făcând colaje și scriind poezii, observând-o pe Katherine Hepburn purtând șapca lui Spencer Tracy atunci când cumpăra cărți de la una din multele librării la care a lucrat, ascultând pe repeat ‘Strawberry Fields Forever’ sau recitind preferatele sale ‘Illuminations’ ale lui Arthur Rimbaud (furate dintr-o librărie din New Jersey). Sunt anii în care artiștii mai mult sau mai puțin underground visează la compania lui Andy Warhol și îi ridică altare după incidentul Solanas. Sunt anii în care Robert Mapplethorpe aterizează într-un job sezonier de controlor de bilete și astfel Patti și Robert văd o transfigurantă prestație live the Doors.

Acestea sunt doar câteva highlighturi din impresionanta și emoționanta autobiografie a lui Patti Smith, ‘Just Kids’ (feb-10, Bloomsbury). De la evenimentele istorice de acum 40 de ani, care au configurat viața artistică a lui Smith, dar și a lui Mapplethorpe, până la minuțioase descrieri ale operelor pierdute ale cuplului (parte din ele distruse în urma unui jaf, parte ținute gaj de un proprietar contra chiriei restante), ‘Just Kids’ este unul din cele mai frumoase documente pe care le-am citit despre anii 1960–1980. Universul artistic al cuplului Mapplethorpe-Smith, care citesc Mishima și Genet și se inspiră sartorial și stilistic de la Wilde și Cocteau trăiește fără realizări bruște sau schimbări dureroase. Trezirea (homo)sexuală a lui Mapplethorpe, nebănuită de Smith, este tratată, probabil din siguranța pe care ți-o dă perspectiva istorică este un exercițiu narativ delicat, prin care Smith încearcă să nu tragă concluzii pripite și să nu șifoneze personalitatea carismatică a lui Mapplethorpe. În mod bizar, Mapplethorpe povestit de Smith este mai convingător și mai autentic decât Keith Haring povestit de către sine în ‘Journals’. Este un Mapplethorpe timid, dar care filmează primul său piercing mamar (pentru că în anii 1970 orice era artă), un Mapplethorpe care încearcă fiecare religie cunoscută în speranța că măcar una va fi compatibilă cu abuzul de LSD, dar și un Mapplethorpe tandru și copilăros, care inventează jocuri și face cadouri handmade, de la cărți de poezii broșate și colaje la bijuterii.

Tot joacă pentru Mapplethorpe era și furtul, care culminează cu sustragerea dintr-o librărie a unui William Blake original, pe care îl distruge apoi de frică să nu fie prins. Nici Patti Smith nu e nouă în lumea shopliftingului, pe lângă experiența juvenilă (dar adorabilă) de a-și procura un Rimbaud trecând la furtul de art supplies pentru Mapplethorpe în rarele ocazii în care chemarea stomacului câștiga în fața chemării artistice. Joacă este și viziunea lui Mapplethorpe, dar și afecțiunea lui pentru Smith, felul în care a căutat mereu confirmările acesteia. ‘Nimic nu este gata până nu vezi tu’, îi spunea el lui Patti Smith despre fiecare artefact made by Mapplethorpe.

‘Just Kids’ este o narațiune perfectă. Patti Smith evocă imaginile anilor 1970 într-un stil panoramic, ca și cum, spune ea, toate vitrinele ar fi fost lentile Leica. Fidelă titlului, Patti Smith încearcă să arate că pe lângă idealuri și încercări artistice, Patti & Robert au rămas mereu doar niște copii — așa cum au observat trecătorii din Washington Square care se opreau să le fotografieze ținutele ‘de joacă’. Simțul pentru cuvântul scris este foarte dezvoltat la Smith și fiecare propoziție are rolul de a te transporta în epocă și de a simți egal cu personajele sale. Iar dacă aceasta nu este totuși un exercițiu de sinceritate, este o ficțiune delicată și puternică în același timp, pe care o recomand tuturor celor care regretă că nu și-au jucat tinerețea în anii respectivi.