‘there’s an open window/and i can go through/to the life of others’

Cam așa mă gândesc eu la postsecret.com, site-ul cu plăceri ilicite și dezvăuiri anonime care dacă nu schimbă viețile reale din care provin, sigur le schimbă pe cele ale cititorilor site-ului. Cândva anul trecut citeam ‘My Secret’, de curând am terminat de citit (chiar se cheamă citit?) ‘The Secret Lives of Men and Women’ și ‘Post Secret’ și am strâns secretele astea așa că le pun aici:

Mi-e așa frică de moarte încât asta mă face să trăiesc mai puțin cu adevărat.

*

Mă forțezi să-ți păstrez secretul pentru că ai fost prea slab să-l păstrezi singur.

*

În școala primară am început să mint pe toată lumea că sunt alergică la untul de arahide. Acum mănânc prima brioșă cu unt cu arahide din viața mea. O mănânc în mașină ca să nu mă vadă logodnicul meu. Și el crede că sunt alergică la untul de arahide.

*

Când erai la terapie intensivă te-am fotografiat pentru că voiam să vezi unde ai ajuns și să începi dezalcoolizarea. Nu ți-am arătat niciodată fotografiile, n-ai intrat la dezalcoolizare, iar eu nu m-am iertat niciodată. Îmi pare rau.

*

Când scriu în jurnal, mi se pare că scriu un roman despre viața unei necunoscute.

*

Bunica îmi trimitea cărți poștale ca să îi scriu. A murit acum șapte ani și am găsit cartea asta poștală goală în pod. Îmi pare rău, bunico.

*

Există zile în care nu-mi pare rău că nu pot să mă întorc la a fi cine eram.

*

Îmi doresc cu disperare ca cineva să-mi recunoască secretul ca să pot să nu mă mai prefac.

*

Aș vrea să mă îndrăgostesc, dar nu sunt sigur că asta-mi va rezolva toate problemele.

*

Uneori pun monede în parcometrele altor oameni.

*

M-am căsătorit cu cineva deși nu-l iubesc pentru că voiam să port rochia asta.

A mai scris despre Post Secret: Adevăratul Mitzy | Despre alte site-uri devenite cărți pe joacadeamine.ro the Sartorialist |Post Secret | Rules for My Unborn Son | Dear Old Love

(*) via Charlie Brown.

Eu n-am o poveste de dragoste cu citatele. N-am avut niciodată, poate și pentru că în educația mea școlară, deloc diferită de a celorlalți, a constat în servirea de citate care n-au nicio legătură cu viața mea. Puținele citate pe care le știu (dar pe care, în mod bizar, refuz să le folosesc cu rol argumentativ – cui îi pasă că X a zis Y?) sunt din Sylvia Plath, Vechiul Testament, filmele lui Almodóvar sau Suede. Oh și din ‘Angels in America’. A intervenit la un moment dat și epifania școlară că dacă recunosc ghilimelele atunci când vorbește cineva, clar pot să desenez pe marginea caietului și să visez cu ochii deschiși până închide ghilimelele.

Așadar când am dat prima dată peste Dear Old Love, am contat pe o receptivitate minimă din partea mea. Pentru că o dată pe deceniu am și eu dreptul să greșesc în ceea ce mă privește, tumblr-ul ăsta avea să devină site-ul meu preferat (și după 16 luni încă este în top). De fiecare dată când am accesat categoria guilty pleasures și automat și site-ul ăsta am simțit că sunt la o terapie de grup. Cu prietenii. Mi-am adus și eu contribuția (bucurându-mă de anonimitate într-un fel nou, pe care numai Dear Old Love și Post Secret pot să o satisfacă pentru mine) și m-am simțit mai puțin singur, neînțeles, speriat sau vinovat. Exceptând predicile prietenilor mai înțelepți în ale relațiilor umane, oricât îți faci rehab emoțional, când ești acolo, nu poți să fii și în altă parte. Și probabil că trebuie să îți răspunzi la unele întrebări până ești totuna cu tine.

Fie și doar precar, răspunsuri am găsit pe Dear Old Love. Alt site preferat devenit carte (Dear Old Love, Andy Selsberg, Melia, ianuarie 2010). Când am scris despre Post Secret (cartea) și mă întrebam la ce bun o carte al cărei conținut in-the-making este disponibil și polivalent pe net, n-am găsit răspunsul la întrebarea de ce să țin așa ceva în bibliotecă, în schimb l-am găsit (re)citind ‘Dear Old Love’. Răspunsul a fost unul simplu: just-in-case dispare internetul. Dacă fobia că ar dispărea internetul are un nume, well, eu pot să adaug numele respectiv la lista mea de -fobii.

Nu cred că menirea site-ului, sau a cărții, e alta decât confirmarea că lucrurile pe care le simțim la un moment dat nu sunt altfel decât normale. Că este ok să vrei să te răzbuni știam că e ok, altfel ‘a vindeca’ n-ar avea legătură etimologic cu răzbunarea. Să te răzbuni, nu. Să vrei, oh da. Din aceeași categorie fac parte și lucrurile nespuse, sau spuse până la tocire, spuse când nu e cazul sau doar pentru că e cazul. În plus, cum în 2010 suferim cu toții de nevoia de validare că a mai spus cineva asta înaintea noastră, cred că lectura cărții e una benefică pentru oricine.

Nu am foarte multe lucruri de spus despre cartea asta, poate și pentru că numitorul comun a 500+ citate nu are cum să existe. Dar e o lectură super în perioada de doliu sentimental (cartea, în mod paradoxal, am primit-o cadou la finele travaliului). Nu simt nevoia să închei altfel decât cu parte din citatele anonime care mi-au fost dragi când le-am citit. Printre ele, și publicația mea anonimă.

*

Yes, we had good sex. I have good sex with everyone. That’s me. | Since you left, I still make two cups of coffee every morning. I drink both of them. | It’s so hard to stalk a technophobe. | You thought the way I pronounced certain words was cute. Now I feel I have a speech impediment. | I was afraid if you got close, you’d see the Scotch tape holding me together. | It’s nice you went to therapy after we broke up. I wish you’d gone while we were still together.| Found your secret blog. It’s so boring! | You like the club scene. I like to knit. You said that wouldn’t matter. It did. | No, it’s not the end of the world. But it’s the end of a lot. | I’m over you like Batman is over losing his parents. | I say ‘I love you’ to people all the time now, to make that time I said it to you mean less. | That was my head that got cut out of your online dating picture. | They say every seven years, all our cells are new. There’s some contentment knowing that the me who fell in love with you no longer exists. | You are the reason I broke up with my last boyfriend, and the reason I’ll break up with my next. | I miss you in ways that are shocking and unproductive.

Dear Old Love site

Despre alte site-uri devenite cărți pe joacadeamine.ro the Sartorialist | Post Secret | Rules for My Unborn Son

Momentele în care eu mă întreb ce-ar fi făcut părinții mei într-o situație ca asta sunt foarte puține. Mai întâi pentru că de obicei știu clar ce-ar fi făcut, iar viața nu e așa de complexă să nu pot să-mi închipui ce ar fi făcut. În plus, m-am adaptat și eu la 2010 și tind să acord statutul de dramă lucrurilor total lipsite de importanță, iar pe cele care chiar sunt importante pe vreun plan sau altul le fac cu ochii închiși. Zilele astea mi-e mult mai greu să aleg ce să port în ziua Z decât să răspund la întrebările ‘cine suntem?’ și ‘încotro ne îndreptăm?’, poate și pentru că filosofie și teologie am studiat destul încât să pot să dau un răspuns provizoriu pe care să-l rumeg toată ziua până uit care era întrebarea inițială, dar urgența de a scoate totul din dulap și a găsi ceva să port pentru ca apoi să mă hotărăsc dacă pun totul la loc sau las în urmă niște munți de haine este ceva mult mai serios decât sensul vieții. Din experiența mea, poți să trăiești fără să știi cine ești, dar nu poți să nu te îmbraci. Și dacă te îmbraci drăguț deja viața e mai frumoasă. Voilà!

Regulile pe care le-am deprins de la părinți sunt foarte puține. Nu pentru că nu s-ar fi dedicat educației mele, ci pentru că au avut relaxarea mentală necesară să găsească reguli aplicabile la un copil răsfățat, temător, capricios și stângaci. Asta nu spune nimic despre cât de mult mi-au plăcut regulile astea sau nu. Pentru că au exista reguli care mi-au plăcut (poți să tai, ștergi, scrii deasupra, tot ce contează este să fie corect!, nu trebuie să înveți chiar tot, nu trebuie să termini ce ai în farfurie, poți să adormi cu lumina aprinsă, ora de culcare trebuie să fie cu minim 4 ore înainte de ora de trezire), dar și reguli care nu mi-au plăcut (nu lăsa rebusul neterminat, iq-ul nu te scutește de muncă, orice primești este doar pe jumătate al tău, sau mai grav, putem să vorbim despre orice te frământă, nu-ți alegi singur porecla). Într-un final le-am respectat pe toate, nu dintr-un simț exacerbat al respectului, ci pentru că am văzut că important este să fie corect, că poți trece prin viață știind câte ceva doar despre locurile pe care le-ai vizitat, că uneori cantitatea de muncă își spune cuvântul și că dacă dormi acele 4 ore pe noapte ești ca nou a doua zi. Dorm în continuare cu lumina aprinsă (diferența este că acum nu mai trebuie să mă prefac că am adormit și după ce au stins ai mei lumina să mă strecor să o aprind din nou), nu mănânc tot și vorbesc cu jumătatea în viață din părinți despre absolut orice. În continuare nu-mi aleg singur porecla, dar aleg oamenii care au voie să mă poreclească.

Ceasul biologic mă face să mă gândesc că într-o bună zi o să fiu tată la rândul meu (faptul de a fi gay nu mă scutește de ceas biologic sau de ideea că vreau să am minim un băiat) și well, există reguli. Când Andrei mi-a arătat tumblr-ul ‘Rules for My Unborn Son‘ am fost chiar entuziast și m-am gândit că e un fel de e-testament cool și deschis la minte (ceea ce, urmărind update-urile de pe site, s-a și dovedit a fi în proporție de 80%). L-am urmărit ce l-am urmărit până mi-am dat seama că tot în format de carte mi-e mai ușor să-l parcurg și așa am ajuns să citesc cartea lui Walker Lamond.

Cartea (‘Rules for My Unborn Son‘, St. Martin’s Griffin, noiembrie 2009) nu e rea deloc. Are un vintage look care știu că în zilele noastre e un plus și coperta din pânză cerată îmi amintește de edițiile rezistente la cacao cu lapte din ‘Alice în Țara Minunilor‘ și ‘Huckleberry Finn’ citite când eram mic. Regulile cuprinse în carte sunt în jur de 400 și ilustrate fain, unele dintre ele cu ilustrații inedite care nu se găsesc pe tumblr. Inițial am zis că e o cantitate de text pentru o seară – dar s-a dovedit să fie cartea cu care am adormit o săptămână. Evident, au fost reguli cu care nu am rezonat deloc (măsura unei aventuri fantastice este întoarcerea în siguranță acasă, dacă profesorul nu dă temă acasă, taci din gură, ciorapii nu sunt necesari vara, oricât de formală ar fi ocazia). Au fost și reguli care mi-au plăcut (nu cheltui prea mulți bani la frizer, scrie-ți visele, fă-ți timp pentru mama ta de ziua ta: este și ziua ei, nu te mulțumi cu o prăjitură de la cofetărie, gătește-o singur, nu avea gusturi exagerate când vine vorba de bere sau cafea) și reguli care nu mi-au plăcut (bărbații cu păr facial au ceva de ascuns, bărbații nu trebuie să poarte niciodată sandale, un tricou nu e nici filosofie și nici reclamă, pantalonii scurți sunt pentru băieței: hotărăște-te când vrei să fii bărbat).

Acel 20% din carte care nu mi-a plăcut e unul heterosexist. Și nu simt nevoia să explic de ce nu mi-au plăcut nici fetele fragile din reguli și nici băieții strict reproducători. Mă bucur că am numărat fix 80 reguli care să fie în linia asta de găndire și nu 400, asta spune totuși ceva. Well, dacă vreți să creșteți un băiat heterosexual (funcționează cred și cu forța), cartea asta vă va da câteva puncte de plecare.

Rules for My Unborn Son site | twitter

Despre alte site-uri devenite cărți pe joacadeamine.ro the Sartorialist | Post Secret | Dear Old Love

Postul ăsta nu se dorește o formă de top, n-am fost niciodată bun la ierarhii. Țin totuși să amintesc câteva dintre titlurile apărute anul acesta (*) și pe care am avut ocazia să le citesc (**). Le-am împărțit în câteva secțiuni care corespund intereselor mele de lectură:

FICȚIUNE La capitolul ficțiune 2009 al meu n-a stat prost deloc. M-am bucurat de ‘Wetlands’ al lui Charlotte Roche, care e o carte care depășește mii de limite/pagină. De la Xiaolu Guo am citit o a patra și minunată poveste despre cum ceva în care nu credem schimbă geografia și viața locuitorilor unui sat chinezesc în ‘UFO in Her Eyes’. Isabel Allende promite & se ține de cuvânt într-un roman de nota 10: ‘La Isla bajo el mar’ (*). Nici Marina Lewycka, după tragicomicele ‘A Short History of Tractors in Ukrainian’ și ‘Two Caravans’ nu se dezminte, ‘We Are All Made of Glue’ fiind una din cele mai bune cărți pe care le-am citit anul acesta. Sasa Stanisic m-a cucerit de la prima pagină și m-a forțat să-l recitesc imediat cu al său ‘How the Soldier Repairs the Gramophone’. Espido Freire a redefinit pentru mine ce înseamnă dragoste și îndepărare în ‘Cartas de amor y desamor’ (*). Nick Cave m-a uimit cu ‘The Death of Bunny Munro’, dar nu, tot nu sunt dispus să-i tolerez muzica (*). Dave Eggers mi s-a părut dubios cu ‘Where the Wild Things Are’ (*), poate și pentru că povestea lui Maurice Sendak o citisem cu alți ochi.

MEMO & BIO Cel mai bun jurnal citit anul ăsta a fost – finally – jurnalul Fridei Kahlo. Am râs democratic cu ‘Barack Obama – The Unauthorized Biography’ a lui Webster Griffin Tarpley, dar am plâns citind foarte emoționanta poveste spusă de Adina Hoffman în ‘My Happiness Bears No Relation to Happiness: A Poet’s Life in the Palestinian Country’. În loc de presă de scandal m-am bucurat de cartea lui Ben Mezrich despre fondatorii Facebook: ‘Accidental Billionaires’ este o poveste cum spune și subtitlul, despre sex, trădare și bani! Martin Mazza mi-a satisfăcut gânduri similare în ‘Historia de un Porn Star: De alta cuna, de baja cama’, iar Richard Zeikowitz a aranjat frumos o variantă finală a corespondenței dintre Christopher Isherwood și EM Forster în ‘Letters between Christopher Isherwood and EM Forster’ (*).

SITE-URI DEVENITE CĂRȚI Multe din site-urile mele preferate au devenit cărți anul acesta: Andy Selsberg ne bucură cu ‘Dear Old Love’, Frank Warren cu ‘Post Secret’ (*), Scott Schiman și al său ‘The Sartorialist’ mi-au adus bărbatul de care m-am îndrăgostit (*), iar Smith Magazine a publicat o minunată colecție intitulată ‘Six Word Memoirs on Love & Hearbreak’.

.COM Jeff Jarvis m-a uimit cu ‘What Would Google Do?’, care nu numai că e o întrebare pertinentă, dar și are diverse aplicații în viața noastră cotidiană. Nu m-a bucurat foarte tare, dar o recomand cu căldură în schimb pentru cei care sunt practic vizați de ea, ‘Click: What Millions of People Do Online and Why It Matters’ a lui Bill Tancer. Cinci cărți despre Twitter mai tărziu, îmi place în continuare cartea lui Jon Smith cu Jose Llinares, ‘Dominate Your Market with Twitter’ (*) (pe restul le găsiți în lista de lecturi). Nicola Johnson m-a bucurat tare cu o carte de-o filozofie rară, și anume ‘The Multiplicities of Internet Addictions’.

COMICS & CHILDREN’S Primul epic despre Emily the Strange, ‘The Lost Days’ (*) este genial! Atât vă spun. Iar versiunea comics pentru ‘Waltz with Bashir’ a lui Ari Folman nu este rea deloc și o vizitez din când în când cu diverse sentimente (*). Anul acesta am avut și un genial ‘The Story of Cirrus Flux’ de la Matthew Skelton, un pic mai bun, dacă se poate, decât primul său roman, ‘Endymion Spring’. Iar dacă v-ați întrebat vreodată cum mitomania salvează (unele) vieți, citiți ‘Once’ și ‘Then’ ale lui Morris Gleitzmann, două povești despre Holocaust, minciuni dulci și dorința de a supraviețui.

GAY Brent Pickett a scos un drăguț ‘Historical Dictionary of Homosexuality’; spun drăguț pentru că e cute, dar total neacademic și are scăpări masive de memorie, dar ce se găsește în el e chiar ok. Les Brookes a scris despre ‘Gay Male Fiction Since Stonewall’ și mi-a dat niște piste de lectură noi. Iar Jeffrey Escoffier în ‘Bigger than Life: The History of Gay Porn’ și Randy Jones în ‘Macho Man: The Disco Era and America’s Coming Out’ au două viziuni confortabile despre ce s-a întâmplat, dar nu și despre ce urmează să se întâmple.

MISCELLANEA Alain de Botton mi-a plăcut ca întotdeauna; ‘The Pleasures and Sorrows of Work’ e o carte pe care îmi propun s-o recitesc în 2010 cu sentimente mai bune decât anul acesta. Brian Solis e genial în ‘Putting the Public Back in Public Relations’ – cartea asta considerați-o și la categoria .COM pentru că mare parte din exemple sunt din online. Enrique Badia ne propune o carte călduroasă ca o pereche de șosete: ‘Zara and Her Sisters: The Story of the World’s Largest Clothing Retailer’, fără glumă, mi-a plăcut tare! Jonathan Safran Foer, nu mai trebuie să zic, mi-a schimbat viața cu ‘Eating Animals’ (7 săptămâni & counting) (*). Pentru divertisment am mai gustat un studiu drăguț al lui Rolf Schulte, ‘Man as Witch: male Witches in Central Europe’, o poveste despre râs și plâns scrisă de Neal Karlen, ‘The Story of Yiddish’, una hilară (cât de hilară este prozodia în general): ‘Book of Rhymes: The Poetics of Hip Hop’ de Adam Bradley. Deloc funny este cartea Sheilei Jeffreys, ‘The Industrial Vagina: The Political Economy of the Global Sex Trade’. Și ca să nu zic că nu m-am îmbunătățit în 2009, am citit și o plictisitoare, dar adevărată poveste motivațională scris de Connie Dieken, ‘Talk Less, Say More: 3 Habits to Influence Others and Make Things Happen’. Eu – să vorbesc puțin. N-o să vedeți.

(*) Mă refer numai la cărțile care au fost lansate în 2009 în versiunea pe care am citit-o. Lista de cărți citite în 2009 se găsește aici. În 2009 am citit 159 de cărți, dintre acestea 41 au fost recitiri. Un număr de 30 au fost citite în format electronic, ceea ce e o noutate pentru mine. Dintre cele 159 de cărți, 114 au fost citite în engleză, 23 în spaniolă, 8 în ebraică, 7 în franceză, și mici încercări în catalană, olandeză, portugheză și germană.

(**) asteriscurile dintre paranteze de după titluri trimit la postări despre cărțile respective de pe joacadeamine.ro.

Cred că prima oară m-am gândit la asta în clipa în care toate site-urile mele preferate au început să devină cărți. A fost PostSecret, apoi a venit Rules for My Unborn Son, și chiar și Dear Old Love (*). Mai aștept la colț și ‘Before I Die I Want to…‘. Cu toate am avut revelația că online e fun, dar nu e tot. Lucru pe care-l știam și m-aș bucura enorm să nu fiu singurul care știe asta. Îmi amintesc că după o întâlnire cauzată de online am fumat o țigară cu o tânără care printre altele mi-a spus că ‘există o Românie neconectată la internet’ și nu numai că i-am dat dreptate, dar am fost brusc frustrat de faptul că vanitățile online nu-i lasă pe unul și pe altul să se uite și pe altă fereastră decât cea de pe monitor. Fie. Cu toate că și eu am o activitate de browsing medie spre mare și cred în mare parte că internetul nu numai că e fun, dar e și profitabil, tind să îi dau dreptate unui alt Octavian care spunea:

Poate că nu ‘mizerie’ e cuvântul de fiecare dată, dar recunosc comportamentul ăsta. Oricum, ăsta e unul din tweeturile mele preferate din toate timpurile. La introducerea asta aș mai adăuga ceva despre mulții oameni pe care i-am supărat pe site-urile de dating spunându-le că degeaba încearcă să fie altcineva, să-i cheme altfel sau să aibă altă vârstă, că deh, cu toții închidem calculatorul din când în când și tot la a fi noi înșine trebuie să revenim. And deal with it. Offline nu există personalități online.

Nu știu dacă Frank Warren de la PostSecret asta a avut în cap când a început să publice cărți pe baza cărților poștale primite la adresa offline anunțată pe postsecret.com. La urma urmei, singurul offline care mi-e clar este offline-ul meu, și atunci nu văd pe nimeni în jurul meu care să nu aibă acces la internet și să nu poată să navigheze pe site, de ce ar cumpăra deci o carte care nu face decât să recicleze conținutul site-ului? Evident, asta spun eu din mediul meu privilegiat, capitonat financiar, modernizat, urban și unde puține din mizeriile offline (ca să-l citez pe celălalt Octavian) ajung la mine. A existat întotdeauna o clasă de insensibili pentru care n-au existat alegeri electorale, sărăcie, șomaj, boli sau dorințe prea aprinse, și trebuie să recunosc că de multe ori am fost și eu ușor de numărat în rândurile ei. Da, am plantat un copac, am donat un ban, am cumpărat ceva de la un charity, am mărșăluit sau făcut lobby, dar numărul problemelor offline este mult prea mare ca să poți să spui prezent! la toate. Motiv pentru care nu mă plâng când cineva mă face insensibil la o cauză sau alta, doar sunt conștient că mediul meu e format poate din 500 de oameni, pe care dacă îi scad dintr-o populație de 6.7 miliarde, rămân tot 6.7 miliarde de oameni cu probleme mai mici sau mai mari. Așa că offline-ul meu nu poate fi tortură și impersonare a tuturor dramelor umanității, mă ocup și eu de cele pentru care simt un strop de adeziune și în rest, heh, încerc să duc o viață fericită.

PostSecret a fost cu mine cred că din 2006. A fost unul din primele site-uri bookmarked și apoi citite în rss reader. Input offline cu feedback online, mi-am zis odată, deși eram convins că anonimatul exhibiționist al celor care trimit cărți poștale este un răspuns incert și inconștient la un voyeurism online din ce în ce mai mare. Cu toate că n-arăt simpatie față de multe din poveștile laconice de pe cărțile poștale, crezând în mare parte că depinde practic de fiecare să își schimbe viața în bine sau rău după bunul plac, trebuie să recunosc că au fost și cazuri care mi-au atras atenția, pe care le-am văzut ca posibile cărți poștale ale prietenilor mei, sau dimpotrivă a mesajelor mele către ei sau către un nimeni interesat de plăcerile mele vinovate. Așadar profitând de relația mea specială cu PostSecret, am răsfoit ‘My Secret‘ al lui Frank Warren (Orion, septembrie 2009) cu gândul la oamenii cărora le-aș face cadou cartea. Oameni care, cum spuneam, au acces la internet pentru că nu socializez, nu din alegere, ci din întâmplare, cu oameni care n-au acces la internet. Și m-am gândit la prietenul meu Raul și la prietena noastră A. și la relația lor ambiguă pe care am găsit-o în vreo cinci cărți poștale despre fete straight care salivează după prieteni gay sau bărbați gay care se simt protejați de relații cu femei straight, oricum te uiți la problemă. M-am gândit și la mama Dianei care o ține drăgăstos captivă pe fiica ei într-un trecut istoric al unei prime căsătorii și nu neapărat aleatoriu la G. care a încetat să-și manifeste afecțiunea față de tatăl lui după ce a citit un studiu despre tați care și-au abuzat copiii. Fapte diverse din offline al căror anonimat îl cărăm cu noi, eventual îl eliberăm online just because și  mi-am dat seama că atunci când miza este personală, degeaba există circuitul informației în online și offline, că tot noi trebuie să facem față situației.

(sursa)

Astea sunt trei mesaje care mi-au plăcut mult. Offline-ul lor mi-e destul de familiar, destinul lor online și apoi figurația făcută în cartea lui Frank Warren mi-e destul de clară. Da, uneori aș prefera ca fiecare să găsească putere catartică în renunțarea la un secret, să existe niște bonding și să fie toată lumea mulțumită, online și offline deopotrivă. Indiferent ce am face, totuși, online-ul e o mască, chiar și atunci când nu faci un secret din cine ești și încotro te îndrepți. Dar din tripul ăsta internautic aș vrea să știm cu toții că urmează stația offline. Pentru unii asta înseamnă un site-carte, pentru alții înseamnă să închidă computerul și să rămână frustrați. Noi alegem, asta e tot.

(*) două din mesajele publicate în ‘Dear Old Love’ îmi aparțin și nu, n-o să spun niciodată care.

Notă: Am acordul lui Raul, al lui A., al Dianei și al lui G. să le folosesc numele și situațiile respective. Pam pam.