‘there’s an open window/and i can go through/to the life of others’

Cam așa mă gândesc eu la postsecret.com, site-ul cu plăceri ilicite și dezvăuiri anonime care dacă nu schimbă viețile reale din care provin, sigur le schimbă pe cele ale cititorilor site-ului. Cândva anul trecut citeam ‘My Secret’, de curând am terminat de citit (chiar se cheamă citit?) ‘The Secret Lives of Men and Women’ și ‘Post Secret’ și am strâns secretele astea așa că le pun aici:

Mi-e așa frică de moarte încât asta mă face să trăiesc mai puțin cu adevărat.

*

Mă forțezi să-ți păstrez secretul pentru că ai fost prea slab să-l păstrezi singur.

*

În școala primară am început să mint pe toată lumea că sunt alergică la untul de arahide. Acum mănânc prima brioșă cu unt cu arahide din viața mea. O mănânc în mașină ca să nu mă vadă logodnicul meu. Și el crede că sunt alergică la untul de arahide.

*

Când erai la terapie intensivă te-am fotografiat pentru că voiam să vezi unde ai ajuns și să începi dezalcoolizarea. Nu ți-am arătat niciodată fotografiile, n-ai intrat la dezalcoolizare, iar eu nu m-am iertat niciodată. Îmi pare rau.

*

Când scriu în jurnal, mi se pare că scriu un roman despre viața unei necunoscute.

*

Bunica îmi trimitea cărți poștale ca să îi scriu. A murit acum șapte ani și am găsit cartea asta poștală goală în pod. Îmi pare rău, bunico.

*

Există zile în care nu-mi pare rău că nu pot să mă întorc la a fi cine eram.

*

Îmi doresc cu disperare ca cineva să-mi recunoască secretul ca să pot să nu mă mai prefac.

*

Aș vrea să mă îndrăgostesc, dar nu sunt sigur că asta-mi va rezolva toate problemele.

*

Uneori pun monede în parcometrele altor oameni.

*

M-am căsătorit cu cineva deși nu-l iubesc pentru că voiam să port rochia asta.

A mai scris despre Post Secret: Adevăratul Mitzy | Despre alte site-uri devenite cărți pe joacadeamine.ro the Sartorialist |Post Secret | Rules for My Unborn Son | Dear Old Love

(*) via Charlie Brown.

Eu n-am o poveste de dragoste cu citatele. N-am avut niciodată, poate și pentru că în educația mea școlară, deloc diferită de a celorlalți, a constat în servirea de citate care n-au nicio legătură cu viața mea. Puținele citate pe care le știu (dar pe care, în mod bizar, refuz să le folosesc cu rol argumentativ — cui îi pasă că X a zis Y?) sunt din Sylvia Plath, Vechiul Testament, filmele lui Almodóvar sau Suede. Oh și din ‘Angels in America’. A intervenit la un moment dat și epifania școlară că dacă recunosc ghilimelele atunci când vorbește cineva, clar pot să desenez pe marginea caietului și să visez cu ochii deschiși până închide ghilimelele.

Așadar când am dat prima dată peste Dear Old Love, am contat pe o receptivitate minimă din partea mea. Pentru că o dată pe deceniu am și eu dreptul să greșesc în ceea ce mă privește, tumblr-ul ăsta avea să devină site-ul meu preferat (și după 16 luni încă este în top). De fiecare dată când am accesat categoria guilty pleasures și automat și site-ul ăsta am simțit că sunt la o terapie de grup. Cu prietenii. Mi-am adus și eu contribuția (bucurându-mă de anonimitate într-un fel nou, pe care numai Dear Old Love și Post Secret pot să o satisfacă pentru mine) și m-am simțit mai puțin singur, neînțeles, speriat sau vinovat. Exceptând predicile prietenilor mai înțelepți în ale relațiilor umane, oricât îți faci rehab emoțional, când ești acolo, nu poți să fii și în altă parte. Și probabil că trebuie să îți răspunzi la unele întrebări până ești totuna cu tine.

Fie și doar precar, răspunsuri am găsit pe Dear Old Love. Alt site preferat devenit carte (Dear Old Love, Andy Selsberg, Melia, ianuarie 2010). Când am scris despre Post Secret (cartea) și mă întrebam la ce bun o carte al cărei conținut in-the-making este disponibil și polivalent pe net, n-am găsit răspunsul la întrebarea de ce să țin așa ceva în bibliotecă, în schimb l-am găsit (re)citind ‘Dear Old Love’. Răspunsul a fost unul simplu: just-in-case dispare internetul. Dacă fobia că ar dispărea internetul are un nume, well, eu pot să adaug numele respectiv la lista mea de –fobii.

Nu cred că menirea site-ului, sau a cărții, e alta decât confirmarea că lucrurile pe care le simțim la un moment dat nu sunt altfel decât normale. Că este ok să vrei să te răzbuni știam că e ok, altfel ‘a vindeca’ n-ar avea legătură etimologic cu răzbunarea. Să te răzbuni, nu. Să vrei, oh da. Din aceeași categorie fac parte și lucrurile nespuse, sau spuse până la tocire, spuse când nu e cazul sau doar pentru că e cazul. În plus, cum în 2010 suferim cu toții de nevoia de validare că a mai spus cineva asta înaintea noastră, cred că lectura cărții e una benefică pentru oricine.

Nu am foarte multe lucruri de spus despre cartea asta, poate și pentru că numitorul comun a 500+ citate nu are cum să existe. Dar e o lectură super în perioada de doliu sentimental (cartea, în mod paradoxal, am primit-o cadou la finele travaliului). Nu simt nevoia să închei altfel decât cu parte din citatele anonime care mi-au fost dragi când le-am citit. Printre ele, și publicația mea anonimă.

*

Yes, we had good sex. I have good sex with everyone. That’s me. | Since you left, I still make two cups of coffee every morning. I drink both of them. | It’s so hard to stalk a technophobe. | You thought the way I pronounced certain words was cute. Now I feel I have a speech impediment. | I was afraid if you got close, you’d see the Scotch tape holding me together. | It’s nice you went to therapy after we broke up. I wish you’d gone while we were still together.| Found your secret blog. It’s so boring! | You like the club scene. I like to knit. You said that wouldn’t matter. It did. | No, it’s not the end of the world. But it’s the end of a lot. | I’m over you like Batman is over losing his parents. | I say ‘I love you’ to people all the time now, to make that time I said it to you mean less. | That was my head that got cut out of your online dating picture. | They say every seven years, all our cells are new. There’s some contentment knowing that the me who fell in love with you no longer exists. | You are the reason I broke up with my last boyfriend, and the reason I’ll break up with my next. | I miss you in ways that are shocking and unproductive.

Dear Old Love site

Despre alte site-uri devenite cărți pe joacadeamine.ro the Sartorialist | Post Secret | Rules for My Unborn Son

Momentele în care eu mă întreb ce-ar fi făcut părinții mei într-o situație ca asta sunt foarte puține. Mai întâi pentru că de obicei știu clar ce-ar fi făcut, iar viața nu e așa de complexă să nu pot să-mi închipui ce ar fi făcut. În plus, m-am adaptat și eu la 2010 și tind să acord statutul de dramă lucrurilor total lipsite de importanță, iar pe cele care chiar sunt importante pe vreun plan sau altul le fac cu ochii închiși. Zilele astea mi-e mult mai greu să aleg ce să port în ziua Z decât să răspund la întrebările ‘cine suntem?’ și ‘încotro ne îndreptăm?’, poate și pentru că filosofie și teologie am studiat destul încât să pot să dau un răspuns provizoriu pe care să-l rumeg toată ziua până uit care era întrebarea inițială, dar urgența de a scoate totul din dulap și a găsi ceva să port pentru ca apoi să mă hotărăsc dacă pun totul la loc sau las în urmă niște munți de haine este ceva mult mai serios decât sensul vieții. Din experiența mea, poți să trăiești fără să știi cine ești, dar nu poți să nu te îmbraci. Și dacă te îmbraci drăguț deja viața e mai frumoasă. Voilà!

Regulile pe care le-am deprins de la părinți sunt foarte puține. Nu pentru că nu s-ar fi dedicat educației mele, ci pentru că au avut relaxarea mentală necesară să găsească reguli aplicabile la un copil răsfățat, temător, capricios și stângaci. Asta nu spune nimic despre cât de mult mi-au plăcut regulile astea sau nu. Pentru că au exista reguli care mi-au plăcut (poți să tai, ștergi, scrii deasupra, tot ce contează este să fie corect!, nu trebuie să înveți chiar tot, nu trebuie să termini ce ai în farfurie, poți să adormi cu lumina aprinsă, ora de culcare trebuie să fie cu minim 4 ore înainte de ora de trezire), dar și reguli care nu mi-au plăcut (nu lăsa rebusul neterminat, iq-ul nu te scutește de muncă, orice primești este doar pe jumătate al tău, sau mai grav, putem să vorbim despre orice te frământă, nu-ți alegi singur porecla). Într-un final le-am respectat pe toate, nu dintr-un simț exacerbat al respectului, ci pentru că am văzut că important este să fie corect, că poți trece prin viață știind câte ceva doar despre locurile pe care le-ai vizitat, că uneori cantitatea de muncă își spune cuvântul și că dacă dormi acele 4 ore pe noapte ești ca nou a doua zi. Dorm în continuare cu lumina aprinsă (diferența este că acum nu mai trebuie să mă prefac că am adormit și după ce au stins ai mei lumina să mă strecor să o aprind din nou), nu mănânc tot și vorbesc cu jumătatea în viață din părinți despre absolut orice. În continuare nu-mi aleg singur porecla, dar aleg oamenii care au voie să mă poreclească.

Ceasul biologic mă face să mă gândesc că într-o bună zi o să fiu tată la rândul meu (faptul de a fi gay nu mă scutește de ceas biologic sau de ideea că vreau să am minim un băiat) și well, există reguli. Când Andrei mi-a arătat tumblr-ul ‘Rules for My Unborn Son’ am fost chiar entuziast și m-am gândit că e un fel de e-testament cool și deschis la minte (ceea ce, urmărind update-urile de pe site, s-a și dovedit a fi în proporție de 80%). L-am urmărit ce l-am urmărit până mi-am dat seama că tot în format de carte mi-e mai ușor să-l parcurg și așa am ajuns să citesc cartea lui Walker Lamond.

Cartea (‘Rules for My Unborn Son’, St. Martin’s Griffin, noiembrie 2009) nu e rea deloc. Are un vintage look care știu că în zilele noastre e un plus și coperta din pânză cerată îmi amintește de edițiile rezistente la cacao cu lapte din ‘Alice în Țara Minunilor’ și ‘Huckleberry Finn’ citite când eram mic. Regulile cuprinse în carte sunt în jur de 400 și ilustrate fain, unele dintre ele cu ilustrații inedite care nu se găsesc pe tumblr. Inițial am zis că e o cantitate de text pentru o seară — dar s-a dovedit să fie cartea cu care am adormit o săptămână. Evident, au fost reguli cu care nu am rezonat deloc (măsura unei aventuri fantastice este întoarcerea în siguranță acasă, dacă profesorul nu dă temă acasă, taci din gură, ciorapii nu sunt necesari vara, oricât de formală ar fi ocazia). Au fost și reguli care mi-au plăcut (nu cheltui prea mulți bani la frizer, scrie-ți visele, fă-ți timp pentru mama ta de ziua ta: este și ziua ei, nu te mulțumi cu o prăjitură de la cofetărie, gătește-o singur, nu avea gusturi exagerate când vine vorba de bere sau cafea) și reguli care nu mi-au plăcut (bărbații cu păr facial au ceva de ascuns, bărbații nu trebuie să poarte niciodată sandale, un tricou nu e nici filosofie și nici reclamă, pantalonii scurți sunt pentru băieței: hotărăște-te când vrei să fii bărbat).

Acel 20% din carte care nu mi-a plăcut e unul heterosexist. Și nu simt nevoia să explic de ce nu mi-au plăcut nici fetele fragile din reguli și nici băieții strict reproducători. Mă bucur că am numărat fix 80 reguli care să fie în linia asta de găndire și nu 400, asta spune totuși ceva. Well, dacă vreți să creșteți un băiat heterosexual (funcționează cred și cu forța), cartea asta vă va da câteva puncte de plecare.

Rules for My Unborn Son site | twitter

Despre alte site-uri devenite cărți pe joacadeamine.ro the Sartorialist | Post Secret | Dear Old Love