2009 parcă a început în martie! Asta, bineînțeles, dacă mă gândesc la ziua ploioasă din martie în care am ajuns cu o oră mai târziu la ședința de autografe Fangoria din Fnac-ul din Madrid. Cred că ăsta e primul album pe care mi-l amintesc când mă gândesc la muzica din 2009, ‘Absolutamente‘. La câteva zile urma să o cunosc pe solista de la Fangoria, Alaska, și să mă bucur de povești madrilene cu un trecut la fel de ploios și în mare parte auster: nimic din beatul flamboiant din cel al nouălea album de studio al formației. ‘Las Walpurgis te van a llamar‘ și ‘Ensayo para una despedida‘ dar și ‘Más es más‘ sunt preferatele mele pentru fredonatul sub duș. (ascultat: martie, live: -)

Tot în 2009 mi-m testat acut limitele cu ‘Music for Men‘ de la Gossip. E foarte tare albumul ăsta, și cred că după ce dai sonorul mai încet (măcar mental când nu se poate fizic) și asculți ce spune Beth Ditto pe acolo nu e rău deloc. Unde mai pui că avem pe albumul ăsta ‘Love Long Distance‘ și ‘Heavy Cross‘. Cu astea s-a scris istorie în 2009! (ascultat: iunie, live: -)

‘Sounds of the Universe‘ de la Depeche Mode nu e numai albumul la care speram cel mai puțin și aveam cele mai mici așteptări, dar și albumul care mi-a călăuzit pașii prin lume. ‘Fragile Tension‘ este clar melodia mea preferată, asta după ce a detronat melodia pe care Dave Gahan nu s-a hotărât cum s-o cânte live (fix până n-a mai cântat-o deloc), și anume ‘Peace‘ (funny e că și în videoclip începutul e diferit de cel de pe album). E un album nu de nota 10, dar pe acolo pe undeva, are toate ingredientele pentru a nu mă supăra foarte tare dacă ăsta e ultimul album ever Depeche Mode. (ascultat: mai, live: Tel Aviv, Budapesta, Barcelona, Barcelona)

Tori Amos ne-a propus anul ăsta deja două albume, ‘Abnormally Attracted to Sin‘ și ‘Midwinter Graces‘, despre primul nu am decât cuvinte de laudă, tare frumos s-a descurcat Tori cu el, avem un ‘Welcome to England‘ bun cam pentru orice dimineață urbană și un ‘Curtain Call’ care îți cam schimbă viața, avem și un ‘Strong Black Vine‘ care sună infernal de bine live. (ascultat: iunie, live: Viena)

Deși după primele audiții Placebo cu ‘Battle for the Sun‘ am fost deprimat câteva zile, mi-am revenit repede. Albumul nu e rău deloc, poate diferit de ce eram obișnuiți să auzim când tema era Placebo, dar are suficiente puncte de sprijin să fie un album despre care să se scrie mai mult decât câteva rânduri. ‘Devil in the Details’, ‘Speak in Tongues‘ și ‘The Neverending Why‘ sună perfect, adică nici eu n-aș putea să le fredonez mai bine. Și cred că ăsta, cel puțin pentru mine, e un criteriu suficient de bun. Și concertul și interviul cu Placebo rămân pentru mine un moment foarte special din 2009. (ascultat: iunie, live: București)

‘Lungs‘ de la Florence+the Machine este albumul de care îmi pare cel mai rău că l-am descoperit târziu, întrucât turneul lor era deja în zone mai puțin accesibile (gen Australia). Dar cum m-am hotărât deja să-i văd în 2010 la Paris, și sper să nu mă rețină nimic s-o fac, pot să vorbesc despre ‘Lungs‘ ca albumul care m-a convins instant că asta e o formație pe care trebuie s-o urmăresc. De la ‘My Boy Builds Coffins‘ la ‘Girl with one Eye‘, cu temeinice opriri la ‘Drumming Song‘, ‘Rabbit Heart‘ și ‘You’ve Got the Love’, albumul a suferit în scurt timp câteva mii de audiții și acum nu pot decât să fiu nerăbdător să văd cum va fi live. (ascultat: octombrie, live: -)

Mă întreb ce înseamnă ‘Kingdom of Welcome Addiction’ pentru IAMX, că pentru mine știu sigur că înseamnă numai lucruri bune. Îmi pare rău că am ratat prestația lor live de la București, dar sper că vor suna la fel de bine și în 2010 la Madrid. Având în vedere că de ceva timp nu mai concep o zi fără ‘Tear Garden‘ (aka ‘Tiergarten’), ‘You Can Be Happy‘ sau ‘Think of England‘, am dovada clară că e vorba de welcome addiction. (ascultat: mai, live: -)

Și am mai avut Morrissey cu ‘Years of Refusal‘, Manic Street Preachers cu ‘Journal for Plague Lovers‘, Air cu ‘Love 2‘, Lily Allen cu ‘It’s not me, it’s you‘, Imogen Heap cu ‘Ellipse‘, Royksopp cu ‘Junior‘, Patrick Wolf cu ‘The Bachelor‘, The Raveonettes cu ‘In and Out of Control‘, Yeah Yeah Yeahs cu ‘It’s a Blitz‘, Soulsavers cu ‘Broken‘, Pet Shop Boys cu ‘Yes‘, Brett Anderson cu ‘Slow Attack’ și probabil încă alte câteva sute de albume care au făcut 2009 mult mai bogat decât 2008, iar mie mi-au făcut viața mai frumoasă.

Alte concerte din 2009 aici. Ce-am ascultat bun în 2008 aici.

foto: Depeche Mode – Tour of the Universe, Ramat Gan Stadium, Tel Aviv, 10-mai 2009; Depeche Mode – Tour of the Universe – Puskas Ferenc Stadium, Budapesta, 23-iun 2009; Depeche Mode – Tour of the Universe, Palau Sant Jordi, Barcelona, 20-nov 2009; Depeche Mode – Tour of the Universe, Palau Sant Jordi, Barcelona, 21-nov 2009

Nu mi-am închipuit că va fi atât de puternic sentimentul și poate nici atât de addictive, dar după patru concerte Depeche Mode anul acesta nu pot decât să-l aștept pe următorul. Viața mea secretă cu Depeche Mode nu mai este un secret. Parte din planuri au fost zădărnicite (București, Sofia, Porto), chiar dacă Porto s-a dovedit  o vacanță frumoasă. Atâta vreme cât ai cui să-i spui ‘tu ești concertul meu preferat’ nu cred că mai contează dacă lumea se adună sau nu pe un stadion imens sau într-o sală cu o acustică perfectă. Contează, în schimb, fiecare milisecundă de sunet care îți intră prin fiecare por al pielii și rămâne acolo cu tine, până data viitoare.

Setlist:

In chains (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); Wrong (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); Hole to feed (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); Walking in my shoes (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); It’s no good (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); A question of time (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1); Precious (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); Fly on the Windscreen (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); Jezebel (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1); A question of lust (Tel Aviv, Budapesta); Come back (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#2); Peace (Tel Aviv, Budapesta); In your room (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); I feel you (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); In sympathy (Tel Aviv); Enjoy the silence (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); Never let me down again (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); Stripped (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); Master and servant (Tel Aviv, Budapesta); Strangelove (Tel Aviv); Personal Jesus (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); Waiting for the night (Tel Aviv, Budapesta, Barcelona#2); Policy of truth (Budapesta, Barcelona#1, Barcelona#2); World in my eyes (Barcelona#1); Home (Barcelona#1, Barcelona#2); Miles away/The truth is (Barcelona#1); One Caress (Barcelona#1); Behind the wheel (Barcelona#1, Barcelona#2); Sister of night (Barcelona#2); Dressed in black (Barcelona#2)

Și totuși melodia pe care am așteptat-o cel mai mult nu am ascultat-o live. Hmm… conține cuvântul ‘warmth’ și are titlul format din patru cuvinte. Primul care ghicește primește un cadou special :-)

Duminică seara m-am întâlnit la concertul Placebo cu @traiu. Marți dimineața îmi beam cafeaua undeva în centrul Budapestei și m-am întâlnit cu @traiu. Și nu, nu stabilisem ora și locul. L.E. Versiunea lui diferă puțin, dar totuși: iată.

Tot din seria coicindențe, un prieten mi-a indicat un site dedicat bărbaților cu un fetiș tech (bărbați & iPhones, ce combinație cool) și am descoperit acolo inclusiv poza unui ex. Trăim într-o lume infinit de mică.

Interviul cu Placebo (+/- Molko) a fost foarte fain. Am avut o serie de emoții nemotivate, dar cum interviul este pentru presa scrisă, nu o să apară acolo și tremurul din vocea mea. Stefan este exact așa cum mi l-am închipuit, Steve este foarte tare, Molko cerea distanță și toată lumea i-a acordat-o. Nu le-am spus că acum zece ani și mai bine caseta mea cu albumul ‘Without You I’m Nothing’ s-a demagnetizat de atâta ascultat. Este puțin ireală intruziunea reală a celor care au avut un rol formativ în viața ta. P.S. Mulțumiri lui Cristian că a fost alături de mine la interviu.

Dacă n-ați ascultat Žagar, poate e momentul. Eu recunosc că n-am auzit de ei (poate de fapt sunt celebri și recomandarea mea e nulă), dar live sună genial. Ăsta e un punct de plecare bun.

Concertul Depeche Mode de la Budapesta (23-iun) a fost mult mai bun decât cel din Tel Aviv (10-mai), dar îl aștept și pe cel din Porto (11-iul). ‘Peace’ a început să sune mai bine live, după ce pentru concertul de la Tel Aviv a trebuit să se schimbe linia melodică pentru a putea fi cântată pe scenă. Și vestea bună este că un turneu Depeche Mode nu mai este despre ‘pain and suffering in various countries‘. Dacă ar trebui să definesc turneul ăsta cu un tagline, aș spune că este vorba de ‘chanting peace in various countries’. În orice caz: mi-a părut extraordinar de bine să fiu acolo. Nu o să neg niciodată sentimentul de apartenență pe care ți-l dă un concert uriaș. Mai ales în ploaie.

Am trimis cărțile câștigătorilor concursului J.O.A.C.A.D.E.A.M.I.N.E. Doi dintre ei au confirmat primirea cărților (și s-au și bucurat), aștept și a treia confirmare. P.S. Știați că Poșta Română S.A., cu excepția front-deskului, funcționează foarte bine și are servicii incredibil de ieftine? Mai au mult de lucrat la capitolul amabilitate și ajutor la ghișeuri, dar în rest totul e în regulă. Da, e greu să trimiți o carte poștală sau să-ți ridici un colet de la amazon.com, dar în rest jos pălăria pentru serviciile lor.

Mi s-a sugerat să mai organizez concursuri; dacă o să o mai fac, o să o fac tot așa necomercial și necomandat de vreo entitate care știe ce e internetul. Mă mai gândesc.

Am început să încap într-un singur bagaj de 5kg pentru o săptămână.

V 3.0 la iPhone este scary și cu excepția funcției shake-to-shuffle nu găsesc nimic interesant la ea.

M-am uitat la toate videos cu Capucha. Puteți să începeți de-aici dacă nu știți cine e. Aproape am terminat design-ul de tshirt cu ‘And the hippo was allergic to magic‘.

Am terminat de citit selecția de poezii a lui Adrienne Rich ‘The Fact of a Doorframe‘ și în continuare cred că Adrienne este una din vocile cu care rezonez cel mai bine când vine vorba de poezie. Și am recitit ritual Jurnalul lui Mihail Sebastian. Și am uitat ‘The Complete Plays‘ ale lui Sarah Kane într-o cafenea. Găsitorului recompensă.

Pearl de la Zeigeist a revenit cu un proiect nou (Pearl Fiction) care mă dezamăgește. Să vedem ce urmează.

Mâine se împlinesc șapte ani de când beau cafea fără zahăr.

Îmi caut ochelari și nu găsesc niciun model care să mi se potrivească sau să-mi placă. Aș vrea să scap din paradigma lookului geek pe care mi-l dau ochelarii.

Mi-am dat seama că nu mai pot să scriu de mână pentru că mă doare fiecare rotocol și fiecare codiță. Și tind să scriu fără diacritice inclusiv când scriu de mână. Asta e grav.

Mi-am scos toate cărțile din bibliotecă cu intenția să le rearanjez pentru că din nesimțire toate cărțile cumpărate de la începutul anului (poate 100? 200?) se aflau pe pat, pe lângă pat, stivuite pe pervaz, în coșul de rufe murdare, prin genți sau chiar în pungile și sacoșele eco în care le cumpărasem sau cutiile de la amazon.com, stivuite sau aruncate, îndoite sau intacte, prăfuite sau nu. 

De fiecare dată când fac asta sunt conștient că ce urmează este să stau turcește pe podea și în loc să găsesc vreun criteriu după care să aranjez cărțile din bibliotecă (cele citite evident în locuri mai ascunse pentru a-mi cenzura dorința de a le reciti), mă trezesc răsfoind după paragraful ăla sau minunându-mă de încă un bilet de avion sau de concert sau chiar de o scrisoare în cazurile fericite care au fost lăsate expres de ultimul cititor (io) acolo ca acum să pot să depăn amintiri. Mă iubesc când fac asta. Sunt zile în care este mai bine să-mi amintesc decât să-mi creez material de amintiri. Altă variantă să țin timpul istoric în loc n-am și nici nu-mi doresc. Sunt zile ca asta, în care e legitim să vreau să stau închis în casă. Și există șansa să fac din asta o poveste foarte lungă, dar aș prefera să nu. Azi cel puțin. 

Am dat deci și peste două sacoșe cu un mesaj asemănător. Prima e de la Waterstone’s din Bruxelles și poartă tagline-ul What’s your story? A doua e de la Steimatzky din Tel Aviv și tagline-ul spune Mah ha-sippur shelkha/shelakh? Sheli ba-sakit.(*) cu variația Yesh li roman. Ba-sakit. (**), și mă gândeam, cu cărți din geantă sau fără, cum ne cărăm toți povestea în sacoșe, genți, pungi, poachuri, backpackuri, poșete, rucsacuri și mi s-a făcut brusc frică de oamenii care merg cu mâinile în buzunar (***).

Unde e povestea lor? 

(*) Care este povestea ta? A mea este în sacoșă. 

(**) Am o aventură. În sacoșă. 

(***) Excepție fac cei care au un palm, blackberry sau iPhone și pot face dovada a minim 10 cărți electronice pe device-ul respectiv. 

L.E. Soundtrackul meu de azi, deloc întâmplător, este un repeat. Îmi place să repet dacă asta mă ține departe de ce e nou și automat dăunător.

Să revezi Tel Avivul după 7 ani pentru 30 ore este un exerciţiu de turism sentimental. Nu mi-am închipuit că oraşul mă aşteaptă, dar asta se întâmpla. Nici n-am ajuns bine şi mi-am aruncat pe spate sacul de călătorii & concerte de la Hard Rock Café şi am pornit pe Dizengoff în căutarea mării. Mare pe care ştii că o vei găsi la capătul fiecărei străzi, oricare ţi-ar fi drumul.Drum care porneşte cu parfumul de rododendroni şi azalee ascunşi în spatele promenadei perpetue cu palmieri, luna plină şi pisicile Tel Avivului despre care o avertizam pe prietena mea că sunt fiinţe prădătoare şi că în Tel Aviv nu le e frică să atace.

Tel Avivul, dacă mi-este permis să cred în vreun paradis, este paradisul genţilor. Şi al eşarfelor şi ochelarilor de soare. Şi cred că totuşi moda aşa cum o cunoaştem noi s-a născut la Tel Aviv şi pentru localnici sportul internaţional de tourist spotting e atât de uşor când noi venim cu gustul nostru european în bagaj. Dar nu. În lumea mea, aş dori ca toată lumea să fie îmbrăcată în armuri urbane de la Yael Rozen,  Daniela Lehavi, Sigal Dekel, Naama Chasin sau Raziala Gershon.

Apoi este şi Tel Avivul unui mic dejun pe plajă şi al unei plimbări matinale în care să îi vezi pe israelienii mei cum îşi adaugă la calmul mediteranean mândria de a fi cine sunt. Şi cred că ăsta nu e un lucru greşit, cu atât mai mult cu cât nu este un efort xenofob. Şi să vezi cei mai mulţi oameni interesanţi pe m² care înaintează mândri şi încrezători în zi împărtăşindu-ţi şi ţie mândria de a fi tu însuţi şi un apetit pentru viaţă pe care îl desluşeşti în frumoasa limbă pe care o auzi în jur şi în muzica din cafenele. Şi Tel Avivul cu care eu sunt obişnuit, cel lipsit de bătrâni (dar probabil despre asta o să scriu altă dată), Tel Avivul tinerilor geek şi poate şi Tel Avivul celor care sunt încă la prima generaţie de alia. Pentru că aceştia din urmă te învaţă cum este să iei totul de la zero şi să te reinventezi într-o limbă şi o ţară care nu mai e de 60 ani un vis.

Telavivienii sunt oamenii care nu uită de unde au venit, pentru care shtetl-ul prăfuit din care le-au venit deja-bunicii este un tărâm de poveste şi pentru care, orice le-ar fi propus istoria, nu uită, cum spune un cântec din anii 1970, prezentul este singurul viitor care contează.

Mă pregăteam acum să scot din bagaj şi cărţile achiziţionate, şi le citeam titlul cu bucuria pe care ţi-o dă o copertă pe care nu o recunoşti. Printre ele, Sippur al ahava ve-hoshekh, Pit’om ahava şi Ahava la-matkhilim (*). Ahava înseamnă dragoste. Şi mi-am dat seama că dacă trei titluri la rând aşteaptă să se imprime cuvântul dragoste pe coperta lor,  armura urbană a noului israelian, cel pe care eu am ales să nu-l fiu, este şi umplută cu dragoste.

(*) Poveste despre dragoste şi întuneric, de Amos Oz. Deodată dragostea, de Aharon Apelfeld. Dragostea pentru începători, de Nava Semel.