toriamos

2009 parcă a început în martie! Asta, bineînțeles, dacă mă gândesc la ziua ploioasă din martie în care am ajuns cu o oră mai târziu la ședința de autografe Fangoria din Fnac-ul din Madrid. Cred că ăsta e primul album pe care mi-l amintesc când mă gândesc la muzica din 2009, ‘Absolutamente‘. La câteva zile [...]

Înainte de concert îi spuneam Ruxandrei ce intro bun s-ar putea face pe Give, deși nu văzusem încă pe toriset.org că Give a fost melodia aleasă ca intro pentru peste 30 concerte din Sinful Attraction Tour. Dacă m-am bucurat de ceva, este că și ei îi place melodia asta poate la fel de mult ca [...]

Nu, n-am de gând să mă alătur nici unei secte, deși în ultima vreme se pare că în ultima vreme tot ce fac țipă ‘vreau să fiu mântuit’ având în vedere numărul sporit de emailuri și chiar și apeluri telefonice care-mi comunică întâlniri ale bisericii X, Y sau Z și-mi cer prezența. Eu de câte [...]